Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 29 februarie 2020 este de 18.977.790, cu 5.377 mai puţini faţă de ultima informare din ianuarie, anunţă Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Potrivit unui comunicat al instituţiei transmis miercuri Agerpres de AEP, la data de 31 ianuarie 2020 figurau în Registrul electoral 18.983.127 de alegători români.
„Diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia”, precizează sursa citată.
Peste 16.000 de persoane au împlinit 18 ani și au acum drept de vot
AEP menţionează că, în luna februarie, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral radierea a 21.802 persoane ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, precum şi a 179 de persoane, ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.
De asemenea, 126 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.
Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeaşi perioadă este de 16.518, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a mai precizat sursa citată.
717.485 de români cu drept de vot au domiciliul în străinătate
AEP menţionează că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.260.305 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 717.485 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.
Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare. Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară. Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziţie, conform legii.