UPDATE: Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, afirmă că, pentru prevenirea unor atacuri hibride, din afara ţării, care să influenţeze rezultatul alegerilor, ar fi nevoie de o mai bună legiferare a anumitor domenii.

„Cred că astfel de garanţii pot să vină dintr-o legiferare mai bună. Am început să avem deja o ordonanţă care reglementează mai bine campania electorală, cu nişte sancţiuni cât se poate de clare pentru reţelele de socializare care nu pun în aplicare nişte dispoziţii. Cred că e un prim pas important, la fel cum cred că e un prim pas important şi publicarea acestor informaţii, pentru că era o nevoie majoră în spaţiul public ca cineva să vină să arate aceste informaţii care au stat la baza deciziei Curţii Constituţionale”, a spus Abrudean.

El susține că „în perioada următoare ar trebui să mai apară astfel de informaţii care să genereze încredere că această decizie a fost una bună şi corectă pentru România”.

Știrea inițială: Documentul Autorității Electorale Permanente (AEP) a fost redactat în urma colaborării dintre mai multe instituții și va fi supus dezbaterii publice pentru ca toți cei interesați să poată formula observații și propuneri. Prima variantă a proiectului a fost realizată de un Grup de lucru interinstituțional format din reprezentanți ai mai multor autorități, printre care ANCOM, CNA, DNSC, MAE, MAI, AEP și CNCD.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) s-a consultat cu mai multe instituții

Pe 5 februarie, au avut loc consultări cu organizațiile neguvernamentale active în domeniul electoral, iar ulterior, pe 10 februarie, proiectul a fost prezentat partidelor politice parlamentare. După analiza acestuia, la 12 februarie s-a desfășurat o nouă întâlnire de lucru, în urma căreia a fost definitivată o primă versiune oficială.

Pe 13 februarie, proiectul urmează să fie pus în dezbatere publică, astfel încât cetățenii și organizațiile interesate să poată transmite observații și propuneri către AEP. În paralel, Ordonanța de urgență nr. 1/2025, care stă la baza acestei Hotărâri, este în procedură de adoptare în Parlament, unde poate fi analizată, modificată sau completată.

alegeri votare
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Reguli privind promovarea online și libertatea de exprimare

Una dintre prevederile analizate în cadrul proiectului de Hotărâre vizează modul în care se pot reclama acțiunile de promovare online cu caracter manipulator, inclusiv cele realizate prin ferme de boți. Persoanele care doresc să semnaleze astfel de practici trebuie să aducă dovezi concrete pentru ca materialele respective să fie considerate ilegale.

De asemenea, documentul clarifică situațiile în care opiniile exprimate de persoane care nu sunt „actori politici” sunt considerate manifestări ale dreptului la libertatea de exprimare.

Proiectul de Hotărâre reprezintă un pas important în stabilirea unor reguli clare

Acestea includ opinii personale, materiale jurnalistice fără conținut plătit și declarațiile publice ale funcționarilor din instituțiile de stat, atâta timp cât nu reflectă poziția oficială a autorității din care fac parte.

Proiectul de Hotărâre reprezintă un pas important în stabilirea unor reguli clare pentru desfășurarea campaniei electorale din 2025 și urmărește să prevină dezinformarea, să asigure transparența și să protejeze libertatea de exprimare. Rămâne de văzut dacă forma finală a documentului va suferi modificări în urma dezbaterii publice și a procesului legislativ.