AEP răspunde acuzațiilor lansate de Clotilde Armand: Sunt „eronate”

AEP

SURSA FOTO: INQUAM Photos, Octav Ganea

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) răspunde acuzațiilor lansate de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand. Instituția cataloghează acuzațiile edilului drept "eronate".

AEP răspunde acuzațiilor lansate de Clotilde Armand

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis că președintele instituției, Toni Greblă, nu a avut nicio implicare în stabilirea stațiilor TV și radio la care este difuzată campania pentru popularizarea unui proiect cu finanțare europeană.

Precizările vin după ce primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, l-a acuzat pe Toni Greblă că a alocat aproape 2 milioane lei unor posturi TV care, în campania electorală, ar fi promovat mesajele PSD-PNL și l-ar fi protejat mediatic pe Greblă.

Clotilde Armand a susținut că televiziunile respective „l-au protejat mediatic pe Toni Greblă” atunci când au apărut detalii despre proasta organizare a secțiilor de votare și a anunțat că va depune o plângere penală împotriva președintelui AEP. Ea a menționat că va solicita Curții de Conturi să facă un audit la AEP, subliniind că difuzarea campaniilor de interes public la posturile radio și TV este gratuită, conform Consiliului Național al Audiovizualului (CNA).

Acuzațiile sunt „eronate”

AEP a catalogat acuzațiile lui Armand ca fiind „eronate” și a explicat că proiectul „DIGI-EMB – Digitalizare pentru creșterea nivelului transparenței, eticii și integrității activităților de management electoral și finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale” a fost demarat în anul 2022, sub îndrumarea conducerii anterioare. Toni Greblă nu a fost implicat în lansarea și începerea implementării activităților proiectului conform cererii de finanțare.

Proiectul a fost inițiat pentru a îndeplini obiectivele din cadrul Strategiei Naționale Anticorupție. În noiembrie 2022, AEP a semnat fișa proiectului și a depus-o la Autoritatea de Management pentru evaluare. După evaluare, în decembrie 2022, AEP a fost desemnată beneficiar și a semnat contractul de finanțare în ianuarie 2023, moment în care a început implementarea proiectului.

Campania media din cadrul proiectului a avut o importanță ridicată în evaluarea și obținerea punctajului favorabil pentru finanțarea proiectului din fonduri externe nerambursabile. La data la care Toni Greblă a fost numit președinte, documentele de achiziție erau finalizate, iar procedurile se aflau în derulare.

Toni Greblă (SURSA FOTO: Facebook, Autoritatea Electorală Permanentă)

Posturile TV, stabilite după „criterii pur obiective”

Achiziția serviciilor necesare derulării campaniei media s-a încadrat la procedura de licitație publică. Contractul cu prestatorul Complete Media Group a fost semnat după aproximativ 12 luni, din cauza contestațiilor operatorilor economici participanți la licitație, care și-au exercitat dreptul de contestare la toate forurile legale, inclusiv în instanță.

Alegerea stațiilor TV a fost stabilită după „criterii pur obiective”, conform cerințelor caietului de sarcini. Spoturile video au fost difuzate la primele trei stații TV naționale de știri, clasate în funcție de cota de audiență înregistrată în luna anterioară publicării anunțului de participare în SEAP, conform raportului de audiență ARMA.