Aeronautic Show 2012, aflat la cea de-a treia ediţie a Festivalului anual dedicat sporturilor aeronautice şi aeriene, aduce ca noutate primul şi singurul hidroavion din categoria S.E.P. din România, care va scoate în evidenţă cât de apropiate şi cât de bine se completează cele două domenii: aer şi apă.
Astfel, sâmbătă, începând cu orele 11,00, pe parcursul a peste trei ore, spectatorii vor avea ocazia să urmărească un spectacol aeronautic, în care legătura între aer şi apă se va face printr-o suprapunere elegantă a evoluţiilor nautice şi aeriene.
Un spectacol deosebit de acrobaţie aeriană şi nautică ce va încânta spectatorii va fi oferit şi de paraşutiştii Agenţiei de Paraşutism, consultant în domeniul aeronautic.
Tot ca o noutate, în cadrul celei de a doua ediţii a expoziţiei AeroNautic Expo 2012, spectatorii vor putea interacţiona cu profesioniştii şi tehnica care i-au fascinat pe parcursul întregului spectacol.
Primăria şi Centrul Cultural European Sector 6 vor oferi bucureştenilor, la încheierea evenimentului, un spectacol susţinut de Ansamblul Doina al Armatei, muzică de fanfară, exerciţii de Drill-Team, la care vor participa reprezentanţi ai regimentului 30 de Gardă Mihai Viteazu.
Cei care vor încheia seria spectacolelor vor fi reprezentanţi ai Poliţiei de Frontieră care îşi vor încânta spectatorii cu exerciţii demonstrative de arte marţiale.
Şi militari ai Armatei României participă la acest eveniment, în Parcul Crângaşi şi Lacul Morii Bucureşti.
În cadrul programului, în Parcul Crângaşi, spectatorii vor urmări spectacole ale Muzicii Reprezentative a Armatei, Ansamblului ‘Doina’ al Armatei, exerciţii de drill-team ale militarilor Regimentului 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’, jocuri marinăreşti, exerciţii cu tiroliana pentru copii. Vor fi cunoscute toate categoriile de forţe ale armatei, academiile şi şcolile militare, Clubul Sportiv al Armatei ‘Steaua’ Bucureşti, iar la standurile special amenajate va fi prezentată tehnică militară folosită în teatrele de operaţii.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Aeronautică Română, iar intrarea este liberă.