Cele două aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române care au acţionat în Grecia, în urma incendiilor produse în această ţară, s-au întors sâmbătă în România, potrivit unui comunicat al MApN.
Aeronavele C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, şi C-130 Hercules, pentru sprijin logistic, au decolat miercuri, cu destinaţia Atena, pentru a acţiona în sprijinul forţelor de intervenţie din Grecia.
Aeronava C-27 J Spartan a efectuat, de miercuri până sâmbătă, pe timpul dislocării în Grecia, misiuni de stingere a incendiilor, conform planificării Centrului de coordonare elen, în regiunile Attica şi Insula Creta.
Cele două aeronave militare au fost deservite de un detaşament de aproximativ 20 de militari – piloţi, personal navigant şi personal auxiliar, sub comanda căpitanului-comandor Florin Ianculescu.
Armata României a intervenit în sprijinul autorităţilor de la Atena ca urmare a solicitării autorităţilor elene transmisă prin portalul informaţional CECIS (Common Emergency Communication and Information System) al Mecanismului de protecţie civilă al UE.Agerpres