'Începând de mâine, duminică, Brussels Airport ar urma să fie parţial operaţional. Ar trebui să mai primim astăzi autorizaţia oficială de a opera', a declarat Feist într-o conferinţă de presă. 

Redeschiderea aeroportului este 'un semnal de speranţă care demonstrează voinţa şi forţa noastră de a depăşi această încercare şi de a nu ceda', a adăugat preşedintele-director general al Brussels Airport. 

Compania Brussels Airlines va opera duminică după-amiază trei zboruri, spre destinaţiile Atena, Faro (Portugalia) şi Torino. 

Potrivit lui Arnaud Feist, această redeschidere 'este mai degrabă simbolică'. El a dat asigurări că infrastructurile temporare instalate, ce permit aeroportului să funcţioneze la 20% din capacitatea normală, primind în jur de 800 de pasageri pe oră, ar urma să devină pe deplin operaţionale 'în câteva zile'. 

La cererea sindicatelor de poliţie, au fost decise măsuri de securitate suplimentare. În sala unde se va face check-in vor avea acces doar pasagerii cu bilet şi documente de identitate, iar bagajele vor fi controlate înainte de pătrunderea în incintă. 

Aeroportul nu va fi deservit de transportul în comun, singurele mijloace de acces rămânând taxiul sau autovehiculul propriu.

AGERPRES