Aceasta spunea atunci că banii pentru proiecte vor proveni din fonduri europene şi vor fi alocaţi în special pentru modernizarea Aeroportului Henri Coandă, cât şi a celor de la Cluj, Constanţa și Baia Mare. De asemenea, vor fi construite capacităţi intermodale la aeroporturile de la Otopeni şi Iaşi, dar şi un terminal cargo la Cluj.
Acum, potrivit unui proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Finanțelor, regiile autonome aeroportuare de interes local vor putea primi bani până la finele anului viitor din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, sumele urmând să fie repartizate de către Ministerul Transporturilor pentru cheltuielile de investiţii.
Conform proiectului, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la 31 decembrie 2014, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărâre a Guvernului, pot fi alocate sume pentru finantarea cheltuielilor prevăzute la art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 61/2011 pentru reglementarea unor măsuri privind finanţarea regiilor autonome aeroportuare cu specific deosebit, de interes local, cu modificările şi completările ulterioare, prin majorarea transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute în bugetul Ministerului Transporturilor la o poziţie distinctă.
Ministerul Transporturilor va repartiza sumele aprobate către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale potrivit notelor de fundamentare şi a deconturilor justificative reprezentând cheltuielile de investiţii solicitate/acordate avizate şi însuşite de aceştia.
Aeroporturile de interes local, finanţate din Fondul de rezervă al Guvernului
7 decembrie 2013, 21:17
Ultima modificare în 7 decembrie 2013, 23:17
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, declara în luna noiembrie, că în Masterplanul de Transport sunt prevăzute proiecte de modernizare în valoare de 1,12 miliarde de euro.
Etichete: aeroport
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook