Ce poate fi mai frumos decât o zi cu soare, oameni faini, locuri speciale și povești de business? Cu aceste cuvinte pot rezuma vizita mea la ferma „Sol și Suflet”. Prin intermediul unei excursii organizate de Kaufland, sponsor principal al proiectului, am reușit să văd și să înțeleg munca din spatele unei inițiative bazate pe agricultură regenerativă. Ce înseamnă asta? Să pui accent pe sol și protejarea sursei noastre principale de hrană, conform Infofinanciar .
Pasiune, viziune și „know how”
Oamenii pasionați au idei mărețe. Acesta a fost și cazul lui Ionuț Bădică, președintele Institutului de Permacultură din România, care a vrut să ofere oamenilor legume sănătoase. Astfel, cu ajutorul lui Alex Tudose și a Kaufland România, un vis a putut fi transformat în realitate. Ionuț și Alex au pus pe picioare ferma „Sol și Suflet”.
„Noi aveam proiectul acesta de fermă regenerativă deja în sertar, lucram la el de doi ani de zile, împreună cu Alex și oamenii din Institut. La momentul acela, am zis că este timpul să dăm drumul la fermă, pentru că de fapt asta vrem să facem, asta visam. Am primit suport financiar de 1,25 milioane de lei din partea Kaufland România. În urma sponsorizării, am reușit să investim. Am cumpărat terenul, o parte din infrastructura de producție, solarii” a spus Ionuț Bădică, co-fondatorul fermei.
Dar, planul de business este unul mult mai mare. Se dorește realizarea unei rețele de ferme regenerative. „Planul a pornit de la viziuni. Dacă vrei o rețea de ferme, ai nevoie de fermieri și de <know how>” a explicat Ionuț.
Agricultură regenerativă
Agricultura regenerativă vine să rezolve anumite probleme cu care ne confruntăm în momentul actual. Mai exact, se bazează pe creșterea fertilității naturale și regenerarea solului. Prin tehnicile agricole folosite în momentul de față, solul își pierde resursele, motiv pentru care este nevoie de suplinirea acestora prin chimicale.
„În agricultura regenerativă se hrănește solul ca acesta să hrănească la rândul lui legumele. În tehnicile convenționale, hrănești direct legumele pentru că solul este deja sterp” a spus Alex Tudose, co-fondatorul și managerul fermei „Sol și Suflet”.
Astfel, este vorba despre cum poți face bani, făcând în același timp bine pentru oameni.
„Agricultura regenerativă ține de cum poți face bani făcând bine. Aceasta răspunde și la schimbările climatice actuale, dar și din punct de vedere al ușurării vieții noastre de fermieri. Nu este ușor să fii fermier. Muncești 12-14 ore pe zi, dar important este să o faci cu cap. Iar acest model de business al nostru ne ajută. Producem cel puțin cât vindem și avem mereu produse proaspete, de sezon” a povestit Ionuț Bădică.
Producție ecologică și materie organică
Producția din cadrul fermei se bazează pe un nou standard certificat în mai multe țări, care face referire la hrănirea solului cu materie organică.
„Povestea producției noastre agricole se numește regenerativ organic. Este noul standard certificat în multe țări din Europa, America și Canada. Se bazează pe foarte multă materie organică, pe care o punem în pământ, acesta o consumă prin diversitatea de microorganisme care există. Practic noi hrănim solul, băgăm nutrienți și dezvoltăm o mai mare retenție de apă, iar prin fotosinteză se transformă în zahăr. Care este hrănit micro-organismelor din sol prin rădăcini, iar acestea încep niște procese simbiotice cu alte micro-organisme. Bacteriile, la rândul lor, produc niște lipide care topesc sporii ciupercilor dăunătoare și tot așa micro-elementele prezente în mod natural se mineralizează, se solubilizează” a explicat Alex.
Acest tip de agricultură are un impact puternic la nivelul mediului. În această lume a carbonului, solul și plantele ne oferă o mână de ajutor.
„Este o consecință a modului în care facem lucrurile. Dacă vrem să facem legume sănătoase, ai nevoie de un sol sănătos. Pentru a avea un sol sănătos, trebuie să pui carbon, adică materie organică. Trebuie să îl luăm din aer, pentru că, de când am început cu era industrială acum 100 de ani, l-am văzut pe tot în aer. Astfel, luăm carbonul și îl băgăm înapoi în sol, de unde a venit. Adică plantele îl trag din atmosferă, îl transformă în material vegetal, care cade pe pământ, se descompune” a spus Ionuț.
Abonament la legume sănătoase
În prezent, ferma „Sol și Suflet” se întinde pe 6 hectare, dintre care doar 4 sunt cultivate. Afacerea aduce pe mesele clienților 50 de varietăți de legume, tot timpul fresh și gustoase. Cele mai populare culturi sunt roșiile, ardeii, castraveții, salata, ridichile. Potrivit fondatorilor fermei, cartoful este una dintre legumele preferate ale românilor și se vinde foarte bine. „Lumea devorează tot ce este de sezon” a spus Ionuț Bădică.
Astfel, cei care doresc să aibă mereu parte de legume proaspete își pot cumpăra „un abonament”. Da, ai citit bine, exact ca la sălile de fitness sau la internet și telefonie. Doar că în acest caz, te abonezi la sănătate pură și alimente de calitate.
„Abonamentele sunt modelul nostru de sprijin. Se numește <Agricultura susținută de comunitate>. Tu, ca agricultor, ai mulți bani de investit la începutul sezonului, când nu ai ce vinde și ai nevoie de sprijin. Și atunci, cooperăm cu consumatorul. Ne dă bani în avans, noi oferim un discount și promitem prioritate” a spus unul dintre fondatorii fermei.
Prin acest abonament, poți primi săptămânal sau lunar un coș cu legumele de la fermă, alese de tine. În funcție de mărime, aceste coșuri se vând la prețuri cuprinse între 69-109 lei, iar reducerile pot ajunge până la 20%.
Susținerea generațiilor următoare de fermieri
Grija pentru generațiile viitoare este un lucru extrem de important. Astfel, ferma „Sol și Suflet” pune la dispoziție un program de educație pentru tinerii fermieri. În decurs de un an sau chiar mai puțin, cei interesați pot acumula experiența și informațiile necesare pentru a fi fermieri.
„Avem cel mai eficient model de educație care îți scoate un fermier tânăr, capabil să ducă o fermă, într-un an de zile. În acest interval, dacă vrei să fii fermier, poți să primești acest <know how>. Cei interesați se înscriu în program, timp de minim 12 luni, pentru a trece prin toate ciclurile sau culturile și în scopul de a învăța prin practică. Dacă n-ai fermieri, n-ai cum să faci bani. Până la urmă, s-ar putea să găsești bani pentru agricultură, dar e nevoie de oameni cu pregătire” a spus Ionuț Bădică.
Astfel de inițiative ar putea ajuta problemele cu care se confruntă domeniul la nivelul întregii lumi și mai ales în cazul Europei. Este vorba de îmbătrânirea fermierilor. Vârsta medie a unui fermier, la nivel european, este de 65-67 de ani. În cazul echipei „Sol și Suflet”, marja de vârstă este mai scăzută, situându-se la 35 de ani.
„Vrem să producem un model de cultură agricolă, dar și un model de cultură de muncă, care să ofere mai mult timp liber pentru fermieri. Este un pariu, noi am crezut în chestia asta și continuăm să credem” a explicat Alex, managerul fermei.
Voluntari din toate colțurile lumii
Pe lângă acest program educațional, ferma oferă oportunitatea studenților sau tinerilor din întreaga lume să facă parte din universul regenerativ. Astfel, afacerea a încheiat mai multe parteneriate cu instituții din Finlanda, Danemarca, Suedia. De asemenea, studenții de la Universitatea de Ştiințe Agronomice şi Medicină Veterinară din București, vin să învețe măiestria agriculturii. Dar, cei mai mulți voluntari care ajung la fermă sunt nemți.
„Anul trecut au venit 73 de oameni care au stat, în medie, două-trei săptămâni. Perioada de voluntariat se poate întinde până la 2 luni. Voluntarii vin din toată lumea și stau la noi. Cei mai mulți sunt nemți, australieni și americani. Au venit și câțiva oameni din Franța, Indonezia, Bangladesh, China și Mexic” a spus Ionuț Bădică.
Trebuie să punem preț pe afacerile care aduc un bine la nivelul comunităților. Ce poți să vrei mai mult de la un business? Ferma ajută la protejarea mediului, la îmbunătățirea solului și aduce pe mesele noastre legume sănătoase.