”Sunt o persoană normală, cu preocupări normale şi care pune accent mare pe oameni, relaţii de lungă durată cu partenerii. Îmi plac lucrurile simple şi totuşi am tendinţa să le complic. Dacă ar fi deja complicate nu ştiu cum aş scoate-o la capăt până la urmă. Îmi plac provocările, îmi place să demonstrez că pot.”, spune Claudiu Vizitiu.
Și a demonstrat-o. Activitatea Class Office este astăzi legată de producția și comerțul mobilierului, fie el din pal, MDF, lemn masiv sau metalic, compania producând o gamă largă de mobilier, de la cel de birou (săli de ședință, săli de așteptare, recepții etc), la cel de casă (bucătării, domitoare, camere de copii, soluții de depozitare etc), de la cel industrial și HORECA, la mobier pentru grădinițe/școli sau mobilier urban (jardiniere, bănci pentru locuri de joacă sau folosite în zonele de așteptare și pietonale).
După cifre, succesul afacerii se cuantifică în 38 de angajați și o cifră de afaceri de aproape trei milioane de lei la finele anului 2015. ”Am pus bazele acestei afaceri, în care mi-a plăcut să cred tot timpul că angajaţii îmi sunt de fapt colegi, iar problemele se rezolvă ca într-o mare familie. Cred că astăzi, după 12 ani în care am acumulat cunoștințe, am achiziționat utilaje performante, am angajat oameni talentați care ne-au împărtășit pasiunea și alături de care am lucrat cot la cot, pot spune că mi-am îndeplinit obiectivul și pot merge mai departe”, spune Vizitiu.
Cum a reușit? ”Fără pasiune și muncă susținută succesul este efemer. Am învățat de-a lungul timpului că lucrul bine făcut și excelența se obțin doar prin muncă și depășirea limitelor”, răspunde antreprenorul.