Țeapa a fost fabuloasă, și, imediat după declararea falimentului, asigurările auto au sărit în aer: polițele RCA s-au scumpit cu de la 60% la 100% și de atunci se scumpesc în continuare. De altfel, cea mai recentă scumpire s-a anunțat chiar pe 8 martie, spre disperarea șoferilor, și pare că, bună parte, tot de acolo se trage.
Veți citi în rândurile următoare cum banii ceruți în plus merg spre acoperirea găurii negre lăsate în urmă de City, dar și prin ce schemă, ce se poate reutiliza oricând, s-a ajuns la țeapa deceniului pentru România.
Articolul de față este menit nu numai să atragă atenția asupra acestei scheme care s-a folosit de chiar prevederile legii în vigoare, ci mai ales să tragă un semnal de alarmă: țeapa City Insurance se poate repeta oricând!
Ba, chiar suntem foarte aproape de o nouă țeapă, dacă ar fi să ne luăm după declarația președintelui Camerei Deputaților făcută imediat după anunțarea noilor scumpiri RCA care sună așa: ”Este posibil să fie un faliment anunțat. Sunt ferm convins că guvernul va interveni, așa cum a mai făcut o dată”.
Această declarație ne face să ne îndreptăm privirea cu îngrijorare spre noul lider al pieței asigurărilor din România, compania Euroins, deținută de Eurohold, un grup energetic și financiar bulgar. Va urma, oare, țeapa bulgărească? La ora când acest articol a fost conceput, Euroins nu intrase încă în insolvență, dar semnele asta arătau.
Falimentele premergătoare marii țepe
Zona asigurărilor, mai cu seamă cea auto, pare a purta un soi de blestem care musai se termină cu faliment. Partea proastă este că în urma acestora rămân găuri serioase care trebuie umplute de stat și deci și de clientul român. Căci nu are altă variantă.
Înainte de City Insurance, alte două cunoscute falimente au fost cele ale societăților Astra Asigurări și Carpatica Asig (mai înaintea acestora au mai falimentat EUROASIG, METROPOL, Grup AS, CROMA și vestitul ADAS).
ASTRA Asigurari s-a desprins în anul 1991 din fosta companie de stat ADAS (Administrația Asigurărilor de Stat), iar, în august 2015, președintele de atunci al ASF, Mișu Negrițoiu a anunțat retragerea autorizației de funcționare a ASTRA Asigurări și intrarea în faliment a societății. La vremea respectivă a fost considerat cel mai mare faliment din industria de asigurări din România.
În cazul Carpatica Asig, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la data de 27 iulie 2016, hotărât retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig S.A. A urmat un alt mare faliment.
Cu 1,15 milioane polițe RCA în vigoare, dintre care 500.000 denunțate automat, 16.305 polițe de garanție aferente a peste 7000 de asigurați, instituții și alte persoane juridice, dar și peste 10.000 de litigii naționale și internaționale, falimentul City Insurance (procedura de faliment a intrat în instanță în februarie 2022) este cel mai mare din istoria recentă a României.
Falimentul City a lăsat în urmă o gaură de circa 450 de milioane de euro, bani care au căzut în sarcina Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA). Această sumă este aproape dublă față de cât au costat falimentele Astra Asigurări şi Carpatica la un loc!
Asigurătorii cu cele mai mari sume de încasat în cazul City, care au format organismul Comitetul Creditorilor, sunt Omniasig (90 de milioane de lei), Groupama (66 milioane de lei) și Allianz Țiriac (64 milioane de lei).
Este vorba despre cei mai importanți vânzători de CASCO de pe piața locală, companii care au achitat în baza polițelor propriilor clienți daunele provocate de clienți cu RCA la City și care ar fi trebuit să fie compensați de compania falimentară.
Cetățeanul român plătește tot
Important, în falimentarea Astra și Carpatica Asig, acoperirea pagubelor s-a făcut prin recuperarea banilor de la firmele de asigurare în funcțiune. La rândul lor, acestea și-au recuperat sumele date prin majorarea costurilor pentru polițele de asigurare plătite de cetățeni.
Desigur, procentual, cel mai mult s-au scumpit polițele RCA, cele obligatorii, care reprezintă aproape 45% din sumele cheltuite de români pe asigurări.
Exact așa s-a petrecut și în cazul City Insurance și, dacă că tot s-a anunțat o nouă scumpire a polițelor auto, așa se va întâmpla și la următorul faliment, pe care Marcel Ciolacu îl vede a fi aproape.
Dacă la declarația politicianului adăugăm mai jos și ce știm despre fisurile de la Euroins, avem toate șansele să devenim veșnici plătitori pentru niște mari șmecheri care și-au făcut sumele și acum se odihnesc la umbră pe banii noștri și fără să sufere vreo consecință.
Despre auditori
În cazul City Insurance, în presă au apărut informația că Deloitte a fost ales ca auditor și acesta nu a găsit nimic în neregulă, în timp ce, aproape imediat noul auditor, KPMG, a descoperit marile neclarități.
De fapt, Deloitte nu a fost auditor la City Insurance. Ei doar au constatat, în 2016, iesirea City de sub planul de redresare impus de ASF (cu ocazia majorarii capitalului prin aportul investitorului elvețian Max Roesller).
Primii auditori au fost Grand Thornton și BDO. Ulterior, ambele au fost retrase de ASF de pe lista auditorilor agreați pentru asigurări. Auditul era plătit de City, iar surse din piață ne spun că o asemenea procedură costă 200-300.000 de euro. Pe care tot tu, române, i-ai plătit într-un final.