Sute de companii româneşti pornite de la zero şi-au găsit noi proprietari în ultimul deceniu. Mulţi dintre fondatori au rămas în lumea afacerilor, încercând să repete lovitura.
Lipsa de fonduri. Deşi nu este recunoscut întotdeauna, acesta este principalul motiv pentru care antreprenorii autohtoni au decis să cedeze controlul companiilor pe care le-au înfiinţat. În alte cazuri, oamenii de afaceri au nevoie, pur şi simplu, de alte provocări – un business stabil sau monoton fiind considerat insuficient de stimulant. Uneori, aceştia schimbă cu totul domeniul de activitate şi chiar şi modul în care interacţionează cu lumea afacerilor. „Există exemple de antreprenori care, după vânzare, devin business angel sau încep să acţioneze ca fondurile de investiţii, cumpărând pachete semnificative de acţiuni în companii, angajând management şi aşa mai departe“, spune Silviu Prună, Investment Officer la AIG Capital Management.
Indiferent care ar fi motivaţia reală a exitului, acesta are loc pe sume din ce în ce mai mari. Dacă în urmă cu câţiva ani o societate de asigurări ca Unita se vindea cu 11 milioane de euro, BT Asigurări, cu o cotă de piaţă similară, s-a tranzacţionat de curând cu 90 de milioane de euro.
Întrebarea pe care şi-o pun mulţi oameni de afaceri este dacă, în astfel de condiţii, merită să vândă sau să mai aştepte creşterea pieţei. Sunt destule exemple de refuzuri pe care acum antreprenorii le regretă. Desigur că există, întotdeauna, alternativa ieşirii pe piaţa de capital. Însă această mişcare presupune demersuri complicate şi respectarea unor standarde financiare ridicate, în faţa cărora mulţi oameni de afaceri autohtoni dau înapoi.
TRANZACŢII Peste două miliarde de euro. Atât au încasat, în ultimii zece ani, antreprenorii români care au cedat controlul companiilor pe care le-au înfiinţat. În cele mai multe cazuri, cumpărătorii pachetului majoritar au fost fie concurenţi străini, fie fonduri de investiţii dornice să multiplice banii clienţilor.
Bănci, societăţi de asigurări, companii de telecomunicaţii, reţele de retail, fabrici de alimente sau materiale de construcţii, posturi de radio şi TV, firme de IT, companii de pază sau de curierat, agenţii de turism – aproape că nu este domeniu în care să nu fi avut loc o tranzacţie majoră pentru achiziţionarea unui start-up. Sute de companii autohtone, pornite de la zero cu resurse româneşti, s-au dovedit suficient de atractive pentru a fi achiziţionate cu milioane de euro (uneori zeci, alteori chiar sute de milioane) de către reprezentanţii competiţiei (fie ei străini sau români), de fonduri de investiţii sau de oameni de afaceri care, pur şi simplu, doreau să-şi diversifice portofoliul.
Ce îl poate determina, însă, pe un antreprenor să vândă afacerea în care a investit, de cele mai multe ori, ani întregi de muncă, talent şi emoţii? „Este un proces obiectiv. Avem exemple de companii care au crescut de la foarte puţin, datorită abilităţilor manageriale şi intuiţiei oamenilor de afaceri, până în momentul în care sistemul instituţional românesc nu le mai permite să se dezvolte“, spune Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.
Silviu Prună, investment officer la fondul de investiţii AIG Capital Management, crede că în spatele multor vânzări sunt oamenii de afaceri care caută noi provocări. „Unora, pur şi simplu, nu le plac businessurile prea stabile şi preferă să vândă pentru a putea începe afaceri noi, a-şi asuma riscuri noi. Alţii devin business angel sau încep să acţioneze ca fondurile de investiţii, cumpărând pachete semnificative de acţiuni în companii, angajând management şi aşa mai departe“, explică el. În alte cazuri, afirmă Prună, e posibil ca vânzarea să aibă loc după ce devine vizibilă o tendinţă de creştere a competitivităţii şi de scădere a profitabilităţii pe piaţa pe care activează. Nu trebuie uitaţi cei care se apropie de o vârstă la care încep să-şi facă probleme de succesiune, câteodată descendenţii nefiind deloc interesaţi de afacerea părinţilor, şi nici cei care pur şi simplu au obosit şi vor să se retragă.
O trăsătură comună multor fondatori de afaceri româneşti este că îşi supraevaluează businessul. „Ceea ce nu e de neînţeles, ţinând cont că uneori se identifică cu el. Doar că asta întârzie fructificarea lui“, mai adaugă Silviu Prună.
Gabriel Mardarasevici
„Întotdeauna poţi descoperi că se putea face mai bine. Doar matematica este o ştiinţă perfectă“. Acesta este răspunsul pe care ni l-a dat Gabriel Mardarasevici, omul de afaceri care a vândut, în 2005, Radix companiei americane Ness Technologies, când l-am întrebat cum vede astăzi tranzacţia încheiată în urmă cu trei ani. „Nu sunt adeptul regretelor. Consider că lucrurile au fost făcute bine şi că au reprezentat măsura lucrurilor aşa cum ştiam eu să le fac atunci“, mai spune omul de afaceri.
De ce a vândut? Spune că a urmărit întotdeauna tendinţele din ţări precum Cehia şi Ungaria şi a luat decizia după ce a observat că mulţi oameni de afaceri care nu vânduseră la momentul potrivit eşuaseră, şi „mi-ar fi părut rău să văd Radix aşa“. Valoarea tranzacţiei a fost de patru milioane de euro, operaţiunea făcând parte din strategia de extindere a Ness pe pieţele din Europa Centrală şi de Est. Cumpărătorul a fost ales datorită mai multor puncte pe care cele două firme le aveau în comun, printre care şi colaborarea cu SAP şi Microsoft. Mardarasevici a rămas la conducerea companiei, redenumită Ness România, până la 1 iunie 2008. Şi nici de-acum nu se va despărţi de fimă, dar va acorda o atenţie mai mare celorlalte investiţii ale sale.
Silviu Prigoană
Cunoscut mai ales ca deţinător al companiei de salubritate Rosal, Silviu Prigoană a început să investească masiv în media în 2001, când a înfiinţat Realitatea TV. În 2003, a lansat TV Sport, urmat de Etno TV şi Taraf TV. În paralel, Prigoană a participat, deţinând 10% din acţiuni, la constituirea Digital Cable Systems (DCS), care a lansat serviciul direct to home (DTH) Max TV. Prigoană deţine şi licenţe pentru alte două canale, Meteo TV şi Manele TV, care ar urma să fie lansate în curând.
În urmă cu cinci ani, o firmă elveţiană, Bluelink Communicazioni, a preluat 55% din Realitatea TV, 25% din acţiuni trecând în proprietatea Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente (FSLI) Petrom, organizaţie controlată de Liviu Luca, apropiat al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Între timp, implicarea celor doi în postul de ştiri a devenit mult mai transparentă. Prigoană nu a vrut niciodată să spună cât a primit pentru Realitatea, însă au fost comunicate preţurile pentru TV Sport (preluat de Media Pro pentru 8,7 milioane de euro) şi DCS (cumpărată de AIG CP cu 45 de milioane de euro, conform unor surse, respectiv cu 64 de milioane de euro, conform altora).
FLORIN ANDRONESCU
Cu mai bine de 15 ani în urmă, omul de afaceri investea 300.000 de dolari în ceea ce avea să devină primul lanţ naţional de retail de produse electronice şi electrocasnice. Puţini mai ştiu azi că Flanco înseamnă, de fapt, Florin Andronescu Company. În 1996, acesta a atras în afacere două fonduri de investiţii, Oresa Ventures şi Danube Fund, ulterior cel dintâi preluând controlul afacerii, prin achiziţionarea pachetului majoritar în schimbul a un milion de dolari. „Probabil că am vândut prea ieftin, dar astea erau condiţiile de piaţă atunci, trebuia să ne extindem“, mărturisea Florin Andronescu pentru Capital.
Adevărata afacere cu care omul de afaceri a dat lovitura a fost însă compania de consumer finance Credisson, înfiinţată în 2003 împreună tot cu Oresa Ventures şi vândută trei ani mai târziu pentru 47 de milioane de euro, din care partea lui Andronescu a fost de 9,4 milioane. Alte circa 7,5 milioane de euro i-a încasat în urma vânzării ultimelor participaţii la Flanco, către Flamingo Internaţional, ceea ce înseamnă că faţă de valoarea investiţiei iniţiale în Flanco Florin Andronescu şi-a scos banii de 25 de ori. În prezent, deţine clinicile private Sanador şi are investiţii în zona serviciilor financiare.
HORIA CIORCILĂ
Clujeanul a participat la înfiinţarea unora dintre cele mai de succes afaceri din România: Astral Telecom, Banca Transilvania sau BT Asigurări. Firma de telecomunicaţii, înfiinţată cu o investiţie iniţială de 20.000 de dolari şi ajunsă, în câţiva ani, una din primele 20 de companii de profil din Europa, a fost preluată, în 2005, de UPC, pentru circa 350 de milioane de euro. Lui Ciorcilă i-au revenit cam 15 milioane de euro pentru cele 4,29 procente deţinute. BT Asigurări a fost şi ea vândută, cu 90 de milioane de euro, către francezii de la Groupama în toamna anului trecut. Banca Transilvania, aflată încă în proprietatea unui grup de acţionari români, a fost estimată, în vara anului trecut, la 1,7 miliarde de euro.
Dacă ar vinde pachetul de 5% deţinut, Ciorcilă ar câştiga 86 de milioane de euro. BT deţinea 25% din capitalul Asiban, companie de asigurări vândută, în această primăvară, tot către Groupama, pentru 350 de milioane de euro.
Printre firmele puse pe roate şi apoi vândute de Ciorcilă se numără şi producătorul de mezeluri Maestro (o fabrică, trei centre de distribuţie şi şase magazine), preluat în 2006, pentru cinci milioane de euro, de către grupul Caroli.
OCTAVIAN RADU
Este unul dintre cei mai prolifici creatori de companii din România şi a încercat aproape tot ce se putea încerca în afaceri. RTC Holding cuprinde în prezent opt divizii de business: Diverta, Proffice, ProCA (distribuţie specializată de IT), Rafar (retail haine, încălţăminte şi cosmetice în franciză), Rimobi (dezvoltări şi proprietăţi imobiliare), Flaro (producţie subansamble de plastic, mobilier şi produse de birou), TCE (cargo, curierat şi logistică) şi Sistec-SBsol (dezvoltare software). A realizat până acum cinci exituri, însă doar trei de succes, deoarece companiile de distribuţie de legume-fructe şi Depozitul de Vinuri au fost închise pentru că nu mai erau profitabile.
În schimb, el a încasat 15 milioane de euro de la compania britanică Pay Point, în urma vânzării Paystore, distribuitor de cartele preplătite şi servicii de încărcare electronică pentru telefonia mobilă. Alte trei milioane a încasat din vânzarea Best Distribution, distribuitor de produse IT şi cel mai important retailer de jocuri pe computer, companie achiziţionată cu trei ani în urmă, iar un alt milion de euro i-a venit din vânzarea distribuitorului de watercoolere Aqua Regis.
FLORENTIN BANU
A avut curajul să producă la standarde occidentale într-o economie dominată de importuri ieftine din Turcia şi China. În 2000, ca o recunoaştere, parcă, a acestui fapt, fabrica de napolitane Joe a fost preluată de Nestlé.
Omul de afaceri timişorean s-a concentrat, în continuare, spre dezvoltarea reţelei de supermarketuri Artima. Cele 14 magazine au fost cumpărate, pentru 17 milioane de euro, de către Enterprise Investors, în 2005, nici trei ani mai târziu reţeaua (ajunsă la 21 de unităţi) fiind vândută către Carrefour, pentru 55 de milioane de euro.
Banii obţinuţi în urma tranzacţiei au fost reinvestiţi. „M-am retras din afacerea Artima odată cu preluarea acesteia“, a spus Banu, dezvăluind că se axează pe producţia de componente auto şi pe construcţia de blocuri de locuinţe.
„Sper ca în câţiva ani să ajungem la 1.000 de angajaţi pe partea de componente. Vom absorbi, practic, activitatea companiilor germane de profil care îşi restrâng activitatea din considerente de costuri“, a precizat el.
Jean Valvis
Poate cel mai recent exit al unui antreprenor naturalizat în România este cel al lui Jean Valvis, după ce grupul Lactalis a preluat în urmă cu câteva săptămâni divizia de lactate a companiei româneşti LaDorna. Deşi valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, ea a fost evaluată de piaţă la 70 – 90 milioane de euro.
Omul de afaceri a declarat ulterior că tranzacţia a fost una complexă, în care a vândut Dorna SA, Dorna Lactate, dar şi Dorna Helas, companie de distribuţie înfiinţată în Grecia. LaDorna a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro. Firma are 1.200 de angajaţi şi opt platforme industriale de producţie.
Jean Valvis are deja experienţă în încheierea de tranzacţii la acest nivel, după ce, în urmă cu şase ani, a vândut apele minerale Dorna companiei Coca-Cola. Valvis va avea dreptul să folosească brandul LaDorna pentru categorii de produse de tipul cerealelor ecologice sau batoanelor de ciocolată. Omul de afaceri a declarat că vizează investiţii de câteva sute de milioane de euro în producerea de energie eoliană şi fotovoltaică în România.
„Investiţiile în acest proiect vor fi de câteva sute de milioane de euro. Nu le voi face singur, ci în parteneriat cu un operator strategic străin“, a spus Valvis.
Cristian Amza
Cel mai de succes distribuitor de water cooler-e de astăzi a pornit ca o afacere mică, înfiinţată de Cristian Amza. În aprilie 2001, Oresa Ventures a preluat compania Aqua Natural şi, în urma unor investiţii de trei milioane de euro, a pus bazele companiei La Fântâna, la conducerea căreia se află şi astăzi Cristian Amza. Compania este controlată în prezent de fondul de investiţii Innova Capital, care a preluat în mai 2007 pachetul majoritar de acţiuni de la fondul suedez Oresa Ventures Investments. La rândul său, Cristian Amza a vândut o parte din cele 15% acţiuni deţinute fondului Innova şi a rămas cu aproximativ 10% din titluri. Valoarea totală a tranzacţiei s-a ridicat la aproximativ 35 de milioane de euro.
Firma, care îşi desfăşoară activitatea în România şi Serbia, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 20 de milioane de euro, în creştere cu 35% faţă de anul precedent. Pentru acest an, distribuitorul de apă estimează o creştere a afacerilor cu 30%, la 26 milioane de euro, sub estimările anterioare, care indicau pentru 2008 încasări de 33 de milioane de euro.
RADU GEORGESCU
Se poate spune că el este cel care a pus oficial piaţa românească pe harta IT-ului mondial, în 2003, când a vândut tehnologia antivirus RAV, produsă de compania sa, Gecad, gigantului Microsoft. Povestea Gecad a început însă în 1992, când compania a dezvoltat o aplicaţie pornind de la platforma de proiectare AutoCAD, de aici şi numele companiei. Doi ani mai târziu însă, Radu Georgescu a intuit potenţialul dezvoltării internetului şi a reorientat afacerea către dezvoltarea unei soluţii antivirus.
La momentul la care Microsoft a cumpărat tehnologia, compania avea peste 150 de distribuitori în 60 de ţări, iar RAV proteja peste zece milioane de calculatoare personale. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, însă este evaluată de piaţă la aproximativ 20 de milioane de dolari. Cu banii încasaţi, Georgescu şi-a dezvoltat afacerea în alte direcţii, dar tot în domeniul software, deoarece, potrivit unor surse apropiate tranzacţiei, o parte a acordului încheiat cu Microsoft prevedea ca omul de afaceri să nu mai dezvolte produse potenţial concurente celui vândut.
Cristi Borcea
Omul de afaceri, cunoscut mai ales pentru implicarea în clubul de fotbal Dinamo Bucureşti, a vândut, afacerea cu butelii din cadrul grupului Crimbo pentru o sumă estimată de piaţă la 20-25 de milioane de euro. Cumpărătorul este compania olandeză SHV Gas, interesaţi de piaţa românească, mai ales după ce concurenţii de la Shell au decis să se retragă.
Olandezii sunt în cărţi şi pentru achiziţionarea diviziei de distribuţie de GPL deţinută de Borcea (peste 200 de staţii în întreaga ţară), ei fiind, de altfel, numărul unu mondial în acest domeniu. Surse din piaţă afirmă că Borcea poartă, în paralel, negocieri şi cu Rompetrol, sperând să obţină în jur de 25 de milioane de euro. De curând, antreprenorul bucureştean şi-a vândut şi participaţia în compania de salubritate Romprest Service.
Cine se pregăteşte şi când
Există multe afaceri dezvoltate de la zero de antreprenori români care sunt potenţiale ţinte pentru achiziţie
Altex, Siveco, TCE, Banca Transilvania, RDS&RCS, companii de materiale de construcţii, firme de leasing sau de IT, sunt numai câteva exemple care ar putea sta într-o astfel de listă.
Unii oameni de afaceri autohtoni consideră că afacerilor dezvoltate de ei nu le-a venit încă vremea, nu sunt suficient de coapte pentru a fi valorificate la potenţialul maxim şi au refuzat ofertele de preluare care au venit până în acest moment. „Încă sunt companii, precum unii producători de alimente, care au primit oferte de preluare chiar generoase, dar pe care le-au refuzat“, explică Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). Este şi cazul, printre altele, al Băncii Transilvania, ai cărei acţionari au simţit că mai pot creşte prin forţe proprii şi nu s-au înşelat până acum. Pentru alte afaceri, momentul consolidării pieţelor pe care activează nu a venit încă sau de abia a început, şi aici pot fi amintite companii de leasing sau producători de materiale de construcţii. Alţii, extrem de puţini, pur şi simplu nu vor să vândă sau caută să se despartă de afacerile lor cât mai târziu, iar în momentul respectiv ar prefera o ieşire pe bursă mai degrabă decât să vândă unui fond de investiţii sau unui alt investitor strategic. „Mai sunt exemple şi în construcţii, distribuţia de medicamente sau construcţia de maşini. Sunt companii care se pot dezvolta prin propriile forţe“, adaugă Cristian Pârvan. Pentru unele dintre acestea, ca şi pentru cei care au vândut până acum, e posibil însă să vină momentul în care extinderea să nu se mai poată face prin forţe proprii şi atunci o vânzare a unei părţi din companie poate fi o soluţie de finanţare. „Mai există însă o categorie de oameni de afaceri care nu prea ştiu cum merge economia şi care totuşi refuză să vândă. Ei nu cred că pot rămâne fără activitate şi aici fac o mare greşeală“, avertizează, fără a da exemple, Pârvan. „Raportat la sutele de mii de firme înregistrate, numărul acestora este însă mic“, adaugă el. Totuşi, analiştii pieţei cad de acord că în anii următori vom asista la tot mai multe ieşiri, din domenii precum producţia şi informatica, „din acele domenii care necesită finanţări şi care sunt afectate de diferenţele de capital dintre firmele româneşti şi cele din UE, capital care este esenţial pentru stabilirea politicii de preţuri şi promovare“, este de părere secretarul general al AOAR.
