Românii care își doresc ca vara copiilor lor să fie, în același timp, distractivă și instructivă trebuie să se pregătească să scoată din buzunar între câteva sute și câteva mii de euro.
Cu mai mult de o lună înainte de terminarea școlii, Laura, o elevă de 9 ani din cartierul bucureștean Militari, știa exact ce va face în această vară: prima săptămână de vacanţă o va petrece la o mătușă, în apropiere de Brașov, după care se întoarce în București, unde va lua parte la cursuri de înot, balet și pictură. „La sfârșitul lui iulie merge în tabără la munte, la Păltiniș, după care plecăm în concediu toți trei, iar la sfârșitul lui august va lua parte la un curs de matematică distractivă la ea la școală“, spune mama fetiței.
Venirea vacanței este o adevărată mină de aur pentru numeroase firme și ONG-uri, ce se întrec în oferte care mai de care mai atrăgătoare pentru cele aproape trei luni libere. „De la mijlocul lui iunie, numărul de înscrieri la cursurile de inițiere în înot se majorează cu circa 50%“, dezvăluie antrenorul coordonator George Munteanu, de la clubul sportiv Luna din Brașov. Tarifele variază între 200 de lei pe opt ședințe, pentru cursurile colective (250 lei pe opt ședințe pentru copiii între 3 și 5 ani), și 50-60 de lei pe ședință pentru cele individuale (cu doi, respectiv cu un singur cursant). Creșterea interesului din partea debutanților are și un revers: grupele de înot de performanță pe care se bazează clubul în timpul anului școlar sunt întrerupte, și la fel se întâmplă și cu orele de aquagym.
Și alte sporturi devin mai atrăgătoare după intrarea în vacanță. „Noi avem cursuri de tenis în tot timpul anului, însă de obicei în sezonul cald, când elevii au mai mult timp liber, crește și numărul participanților“, spune Ciprian Oltean, managerul clubului sportiv Winners din Cluj Napoca. În această vară, spune el, clubul a organizat un summer camp – pentru 300 de lei pe săptămână, copiii petrec în baza sportivă opt ore pe zi (de la 9 la 17), unde au acces la terenuri de tenis, baschet, fotbal, atletism și primesc o masă caldă și două gustări.
Transformarea afterschoolurilor
Din iunie până în septembrie, timpul liber și vremea bună fac să crească de câteva ori numărul elevilor de peste 16 ani care iau parte la cursurile de planorism sau parașutism organizate de Aeroclubul României. Pregătirea teoretică și fizică pentru parașutism, de exemplu, costă 30 de euro, iar un salt scoate din buzunar între 28 și 56 de euro, cu parașuta închiriată, și între 18 și 46 de euro, cu parașuta proprie. Cursurile de planorism sunt mai scumpe, costurile pentru obținerea unui brevet putând depăși ușor nivelul de 2.000 de euro.
Cum mulți părinți lucrează de dimineață până după-amiaza sau chiar seara aproape întreaga vacanță, multe grădinițe particulare funcționează fără pauză. Asta în timp ce multe afterschooluri se transformă, pe timpul anotimpului cald, în școli de vară – copiii sunt aduși de părinți dimineața, mănâncă, se joacă și iau parte la tot soiul de activități și se întorc acasă după ce mama și tata au terminat lucrul. La Joy Art în Brașov, un astfel de program costă 500 de lei pe lună, iar la Europrecepta, în Iași, 22 de lei pe zi. În București, prețurile sunt sensibil mai mari: 60 de lei pe zi sau 800 de lei pe lună la Amadeus sau 70 de lei pe zi la Arc en Ciel, fără ca activitățile opționale să fie incluse.
Acestea din urmă cuprind tot soiul de cursuri, de la IT la desen și de la olărit la actorie, dar și activități mai inedite, cum ar fi Fun Science – un mod distractiv de familiarizare a micuților cu diverse aspecte ale științei. „Noi participăm anul acesta la tabăra din Țara lui Andrei, organizată de OMV Petrom, și la cursurile de vară care au loc în câteva grădinițe particulare din Capitală“, spune Andreea Stoica, directorul de operațiuni al Fun Science Concept, reprezentantul în România al mărcii spaniole. Spune că, dacă 2011 a adus o creștere spectaculoasă a afacerii, 2012 pare să se mențină la același nivel cu cel atins anul trecut. „Copiii ne primesc foarte bine, însă, din păcate, diferențele economice dintre regiuni se văd: dacă în București, la Cluj sau la Timișoara lucrurile merg în general bine, în zone precum Galați, Brăila ori Vrancea oferta noastră este mai puțin căutată“, arată Andreea Stoica.
Dragă, am expediat copiii
Și serviciile de babysitting primesc mai multe comenzi în perioada de vacanță. Bucureșteanca Dora T. este educatoare la o grădiniță de stat, iar în timpul liber, „pentru că salariile în învățământ sunt cum sunt“, supraveghează copii ai căror părinți lipsesc de acasă din diferite motive. „În timpul anului școlar, majoritatea clienților mă solicită seara, în medie cam trei ore – de obicei, se duc la film, la teatru sau la restaurant. Dar în vacanță sunt părinți care vor să plece la pescuit, la munte sau la un grătar fără copii și atunci stau cu ei de dimineața până seara. Uneori îi lasă dormind și îi găsesc dormind“, povestește femeia, care spune că este apelată în general de persoane cu venituri peste medie, cărora le-a fost recomandată de alți clienți, și că încasează, de la caz la caz, între 8 și 15 lei pe oră.
Pentru cei care doresc să petreacă și mai mult timp fără copii, există numeroase tabere, în țară ori străinătate. Florin Covrig, de la taberelapredeal.ro, spune că în această vară vor fi organizate șase serii a câte șase zile (de duminică până vineri), la prețul de 1.150 de lei de copil, și șapte serii a câte trei zile (de vineri până duminică), la prețul de 300 de lei de copil. „Majoritatea celor care se înscriu vin din sudul țării – București, Ploiești, Constanța, Oltenia – unii organizat, cu profesori, alții pe cont propriu. Sunt părinți care vor să plece singuri în concediu, și atunci îi trimit la noi, dar și alții care vor să le ofere copiilor o vacanță cât mai activă“, explică el. Pentru 2012, cererea pare a fi cam la același nivel cu cea de anul trecut, „poate cu o ușoară scădere“, explică Florin Covrig.
Iar pentru cei care doresc să călătorească, să se distreze, dar și să învețe ceva nou, Mara Study Turism oferă tabere internaționale, atât în engleză, franceză ori germană, cât și în limbi mai exotice, precum chineza, japoneza sau rusa. Prețurile variază, în funcție de durata sejurului (între una și trei săptămâni) și destinație (cele mai scumpe, fiind, evident, cele din Marea Britanie, Japonia ori SUA), între câteva sute și câteva mii de euro.
Iar pentru cei care nu doresc să se despartă de copii, agenția oferă diverse programe externe de tip „learn and travel“ în familie: dimineața cursuri de limbi străine (cele pentru adulți fiind opționale), iar după-amiaza activități de vacanță, în diverse locuri din Franța, Marea Britanie, Germania, Turcia sau Cipru.
La școală în concediu
Copiii, cel puțin cei din Capitală, își pot petrece timpul liber în siguranță, într-un mediu plăcut și învățând, în același timp, lucruri noi, la școlile de vară ale Fundației Calea Victoriei (FCV). „Cele mai căutate anul acesta par a fi cele de artă plastică, actorie și astronomie“, dezvăluie Livia Gyongyosi, asistent președinte în cadrul fundației.
Instituția s-a gândit și la adulții care nu au timp sau bani pentru a pleca în vacanță în afara Bucureștiului. „Pentru ca și astfel de persoane, destul de numeroase, de altfel, să poată simți că au făcut ceva deosebit în această vară, am organizat șase școli de vară, de câte o săptămână: actorie, branding intern și imagine de sine, stil și seducție, public speaking, dicție, respectiv dezvoltare personală. Anul trecut, acestea s-au bucurat de succes, iar anul acesta solicitările sunt deja destul de mari“, arată Livia Gyongyosi. Participarea la școlile de vară ale FCV costă între 160 și 300 de lei de persoană.
Și alții au înțeles că vara chiar și cei mai ocupați adulți au ceva mai mult timp liber. Între 30 iulie și 12 august, de exemplu, la Călimănești, pe Valea Oltului, va avea loc a șasea ediție a IP Workshop, o școală de vară dedicată IT-ului (dar cuprinzând și un curs de dans). Participarea (incluzând cazarea, masa și excursiile) costă 650 de lei de persoană.
Deocamdată, cele mai multe din ofertele de activități educative de vacanță se adresează familiilor cu venituri peste medie. În consecință, piața este destul de mică și este concentrată cu precădere în București și orașele mari. Spre deosebire de vestul continentului, unde afacerile de acest gen au un public-țintă mult mai larg și atrag venituri de sute de milioane de euro pe vară.
De la mijlocul lunii iunie, numărul de copii care participă la cursurile de inițiere în înot crește cu circa 50%.George Munteanu, Clubul Luna, Brașov.
Cele mai căutate școli de vară pentru copii organizate de Fundația Calea Victoriei sunt cele de artă plastică, actorie și astronomie. Livia Gyongyosi, asistent președinte, FCV.
1.150 de lei costă o tabără de șase zile în zona Brașovului, incluzând cazare, masă și diverse excursii în zonă
250 de lei pe săptămână costă, în medie, cursurile de vară organizate de diverse fundații pentru copii și adulți
Bani să fie
NECESITATE Mulți părinți nu au cu cine să-și lase copiii în vacanță. Afterschoolurile transformate în școli de vară și grădinițele private care nu își închid porțile sunt o alternativă relativ accesibilă la tradiționala variantă „cheia de gât“.
EDUCAȚIE Pentru copiii care doresc să combine distracția cu învățatul, există, mai ales în orașele mari, cursuri de vară speciale, cu tematici dintre cele mai diverse: IT, astronomie, arte plastice, dans etc.
TURISM Oferta de tabere interne cuprinde de la minitaberele de weekend la tabere-maraton de trei săptămâni. Cele de pe plan extern durează între o săptămână și o lună și pun, în general, accentul pe îmbunătățirea cunoștințelor lingvistice.