Societatea Nationala a Padurilor, Romsilva, principalul vanzator din Romania a comercializat carnea de urs in carcasa, in medie, la un euro kilogramul, pe cea de caprior si capra neagra la 3,5 euro, iar carnea de cerb la doi euro. Din pacate, calitatea acesteia, de multe ori, nu permite obtinerea unui pret bun la export. „Pretul pe piata occidentala este foarte bun, dar si exigentele sunt pe masura. Se ofera sase euro pentru un kilogram de carne de urs si cinci euro pentru cea de caprior”, spune Eduard Paunica, director SC Prestcomex SRL, societate care comercializeaza peste 80 la suta din carnea de la Romsilva. Din pacate, dupa 1989, o data cu cresterea numarului celor care detin arme de vanatoare (potrivit unor estimari, in Romania sunt peste un milion de arme de foc), braconajul a atins cote care influenteaza radical aceasta piata.
Amploarea pe care o are braconajul a dus la aparitia unei adevarate „concurente”. In aceste conditii preturile cu care se comercializeaza carnea pe piata neagra sunt derizorii. „Pe mistret, un braconier nu ia mai mult de 15.000 lei/kg, iar pentru caprior 30.000 lei/kg”, sustine Eduard Paunica. Aceasta este piata de pe care se aprovizioneaza majoritatea restaurantelor, chiar daca in meniu vanatul este o categorie prohibita.
In aceasta perioada se afla in probe o fabrica de preparate din carne de vanat de mici dimensiuni. „Producem numai salamuri si pastrama de urs si mistret. Preturile sunt putin mai mari decat pentru produsele din porc sau vita, situandu-se intre 200.000 si 250.000 lei/ kg”, spune Ion Micu, directorul Directiei Silvice Covasna.
Carnea de urs si caprioara este mai ieftina decat cea de porc
Ursul a slabit, in medie, in ultimii 12 ani cu 60 de kg. De fapt, vanatorii raporteaza greutati mai mici pentru a putea aproviziona piata neagra. Vanzarile legale de carne de vanat au scazut de la 1.000 de tone, in 1987, la mai putin de 250 tone, anul trecut. Cum peste 100 de tone de carne au fost exportate, inseamna ca principalii furnizori pentru piata interna au ramas braconierii.
Societatea Nationala a Padurilor, Romsilva, vinde carnea de vanat la preturi cuprinse intre un euro/kg, in cazul ursului, si 3,5 euro/kg, cea de caprior, cea mai valoroasa. „Acestea sunt preturi medii, dar avem si cazuri cand am vandut mult mai ieftin, mai ales pentru ca nu avem spatii adecvate de depozitare. Oricum, pentru noi, carnea de vanat este considerata un produs secundar, incasarile din vanzarea acesteia fiind de maximum 500.000 de euro anual, in timp ce din organizarea vanatorilor am incasat peste trei milioane de euro, numai in 2001”, spune Gheorghe Capanu, director in cadrul Romsilva. „Comertul cu carne de vanat, in mod normal, ar trebui sa fie foarte profitabil, mai ales cand se exporta. Din pacate am ajuns, de la un export de peste cinci milioane de marci germane in 1987, la mai putin de 500.000 de euro anul trecut”, spune Eduard Paunica, director SC Prestcomex SRL, societate care comercializeaza peste 80 la suta din carnea de la Romsilva. Prabusirea acestui comert este pusa pe seama dezinteresului autoritatilor, a braconajului si a modului neadecvat in care sunt vanate animalele. „Impuscarea in pulpa, cu mai multe alice sau cu munitie de calibru ce depaseste specia, duce la compromiterea carnii. Vanatul este transportat fara a fi analizat sanitar-veterinar si pastrat in spatii neadecvate. Toate acestea duc la scaderea valorii. Neamtul da cinci euro pe kilogramul de caprior, dar nu pentru exemplare de acest gen”, subliniaza Eduard Paunica.
In principiu, oricine poate cumpara carne de vanat. Mecanismul este, teoretic, simplu. In momentul in care platesti taxa de vanatoare devii proprietar asupra trofeului, mai putin a carnii. Cum majoritatea vanatorilor sunt straini, iar transportul i-ar costa foarte mult renunta sa mai plateasca si pentru carne. In aceste conditii, directiile silvice se ocupa de valorificare, pretul fiind stabilit in urma negocierilor. „In 2001, din cele 200 de tone de carne de vanat, Romsilva a vandut numai 30 la suta prin contracte de vanzare-cumparare, restul a fost valorificat pe plan local”, spune Gheorghe Capanu.
Din pacate mare parte din piata interna este aprovizionata prin braconaj. „Estimez ca peste 40 la suta din consumul intern este asigurat de braconieri”, puncteaza Eduard Paunica. In ultima perioada a luat amploare braconajul „legal”. Pe fisele de vanatoare sunt inregistrate mai putine exemplare decat au fost capturate in realitate. „Aceasta practica este determinata de cotizatiile de peste doua milioane de lei, pe care sunt obligati sa le plateasca vanatorii, bani pe care ii recupereaza de pe urma capturilor neinregistrate”, spune Eduard Paunica.
O alta metoda de aprovizionare a pietei negre o reprezinta subevaluarea capturilor. „Potrivit raportarilor, ursul a ajuns in ultimii ani la o greutate medie de numai 42 de kilograme, in timp ce pana in 1989 depasea 100 kilograme. La fel se intampla si cu cerbul, care a ajuns, in numai 12 ani, de la o greutate medie de 80 kg la numai 50”, spune Eduard Paunica.
Amploarea pe care o are braconajul, a dus la aparitia unei adevarate „concurente”. In aceste conditii, preturile cu care se comercializeaza carnea pe piata neagra sunt derizorii. „Pe mistret, un braconier nu ia mai mult de 15.000 lei/kg, iar pentru caprior 30.000 lei/kg”, sustine Eduard Paunica.
Majoritatea restaurantelor au ca furnizori braconierii
Numai cateva dintre restaurantele care servesc vanat se aprovizioneaza de pe piata legala. „Sistemul este simplu. Au o intrare legala si in baza acesteia servesc o perioada de cateva luni de zile vanat provenit din braconaj. Mai mult, majoritatea patronilor de restaurante cu pretentii sunt si vanatori” ne spune Eduard Paunica, conoscator foarte avizat al acestei piete, intrucat comercializeaza carne de vanat de peste 20 de ani. Consumul de carne de vanat provenita din braconaj este riscant, intrucat nu este expertizata din punct de vedere sanitar-veterinar. „Carnea de porc mistret transmite trichineloza”, avertizeaza Narcisa Georgescu, director in Directia Sanitar-Veterinara Bucuresti.
O prima incercare de valorificare superioara a carnii de vanat a fost facuta la Covasna. Aici, de cateva saptamani, a pornit productia unei fabrici de preparate din carne de vanat cu o capacitate redusa, de numai 450 kg/zi.” Suntem inca in stadiul de tatonare a pietei, producand numai salamuri si pastrama de urs si mistret. Preturile sunt putin mai mari decat pentru produsele din porc sau vita, situandu-se intre 200.000 si 250.000 lei/kg”, spune Ion Micu, directorul Directiei Silvice Covasna. Pentru viitor se doreste ca acesta sa fie principalul procesator de carne de vanat din tara, fiind pus la punct un sistem de aprovizionare din principalele zone de vanatoare din tara. „Totodata, printr-o activitate permanenta, vom putea deveni furnizori de materii prime, cum ar fi grasimea de urs, pentru industria farmaceutica”, spera Ion Micu.
Pretul vanatului
Specia Pret de achizitie Pret la export
Cerb 2 euro 2,5 euro
Caprior 3,5 euro 5 euro
Capra neagra 3,5 euro 5 euro
Urs 1 euro 6 euro
Mistret 1 euro nu se exporta
Cotele de vanat pentru anul 2002
Specia Numar exemplare
Urs 604
Caprioarat5.511
Porc mistrett12.727
Cerb comunt1.442r
Cerb lopatart680r
Capra neagrat354r
Iepurett123.000