Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) lansează „Business Without Corruption”, un proiect ce constă în promovarea unei culturi bazate pe respingerea tuturor formelor de corupție în relațiile cu sectorul public și privat.
Proiectul va fi lansat mâine în cadrul unui eveniment organizat la CCIR, la care vor participa atât președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, cât și reprezentanți ai DNA, Ministerului Justiției și Ministerului Economiei. Totodată, Vicepreşedintele General Dynamics Corporation, Steven Saiget, va vorbi despre legislaţia americană privind practicile de corupţie în străinătate.
Printre persoanele prezente la eveniment se vor număra reprezentanţi ai Parchetului General, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Fondurilor Europene, Departamentului pentru Luptă Antifraudă.
“Camera de Comerţ şi Industrie a României, ca reprezentant al comunității de afaceri din România, urmărește promovarea valorilor etice care converg spre neimplicarea mediului de afaceri românesc în fenomenul corupției şi la aplicarea, la nivelul companiilor, a unor mecanisme interne de prevenire şi combatere corespunzătoare”, se menționează în anunțul CCIR.