În urmă cu şapte ani, Alex, prietenul meu din copilărie, şi-a vândut mica afacere pe care o ridicase cu sacrificii (lipsea constant de la chefuri) şi şpăgi date în stânga şi-n dreapta. A ales să plece către zări mai senine şi a emigrat în Japonia, unde din inginer de telecomunicaţii ratat şi fost patron de firmuliţă care confecţiona ştampile a devenit profesor de limba română. Amuzant sau nu, după doi-trei ani în Tokyo, unul dintre cele mai scumpe oraşe din lume, a strâns destui bani ca să îşi cumpere un teren la marginea Bucureştiului, a cărui valoare a crescut între timp cam de zece ori. Recent, l-a bătut gândul să se întoarcă acasă şi cu banii de pe pământul respectiv să îşi deschidă o afacere. Numai că, revenind la realitatea şpăgilor şi a mizeriei bucureştene, şi-a dat seama că şi-a supraevaluat bugetul necesar demarării afacerii.
De aici discuţii lungi: el, că se întoarce în Japonia să mai strângă bani; eu, că face exact ca omul care îşi cumpără casă lângă aeroport şi după aia spune că, o lună-două, până se obişnuieşte cu zgomotul, poate să doarmă în altă parte.
În primul rând, nu cred că şpăgile vor dispărea prea curând, aşa că un buget iniţial trebuie să prevadă şi astfel de cheltuieli. Apoi, timpul trece, iar ideile de afaceri sunt din ce în ce mai puţine şi costă din ce în ce mai mult. Sau trebuie să fie cu adevărat geniale ca să te îmbogăţeşti de pe urma lor. Trecând în revistă în analiza din această săptămână afacerile sută la sută româneşti pornite de la zero şi vândute, ne-am dat seama că puţini din cei care le-au ridicat au făcut-o cu scopul declarat de la bun început să le vândă.
Dimpotrivă, în ziua de azi, când deschizi o afacere ar trebui să iei asta în calcul de la bun început. Marjele de profit s-au diminuat considerabil în toate domeniile, competiţia a crescut exponenţial, mai ales după aderarea la UE, forţa de muncă e scumpă. Nu mai poţi spera dintr-o gogoşerie să te îmbogăţeşti, mai bine fă-o de la început pe stilul Dunkin’ Donuts. Poate ai noroc.
