Asitrans a incheiat anul 2006 cu un nivel al primelor brute subscrise de 66,4 milioane de lei (18,8 milioane de euro), de 2,5 ori mai mare decat in anul precedent. Pentru acest an, compania are drept obiectiv o crestere de 50%. “Performantele inregistrate in 2006 cu greu vor mai putea fi egalate sau depasite in viitorul apropiat”, se arata intr-un comunicat de presa al companiei. “Consideram reusita mult mai mare dat fiind faptul ca rezultatele au fost obtinute prin fort
Asitrans a incheiat anul 2006 cu un nivel al primelor brute subscrise de 66,4 milioane de lei (18,8 milioane de euro), de 2,5 ori mai mare decat in anul precedent. Pentru acest an, compania are drept obiectiv o crestere de 50%.
“Performantele inregistrate in 2006 cu greu vor mai putea fi egalate sau depasite in viitorul apropiat”, se arata intr-un comunicat de presa al companiei. “Consideram reusita mult mai mare dat fiind faptul ca rezultatele au fost obtinute prin forte proprii, fara sprijin de la o companie mama sau institutie financiara”, a declarat Bogdan Stan, directorul Asitrans.
L afinele anului trecut, asiguratorul ajunsese la o cota de piata de circa 1,5%, aproape dubla fata de cea de 0,82% din 2005. Gradul de solvabilitate al companiei este de 2,52, in timp ce marja de solvabilitate se situeaza la un nivel de 13,5.
Asitrans a fost infiintata in urma cu 13 ani si activeaza numai pe segmentul asigurarilor generale. La nivelul anului precedent, pierderile companiei au insumat 450.000 de euro, comparativ cu un profit net de 46.000 euro in 2005. Asitrans nu a trecut inca pe profit.
Societatea isi va dubla capitalul social, pana la 24,2 milioane lei, o decizie in acest sens urmand a fi luata de catre actionari in perioada urmatoare. Fondurile vor fi folosite pentru extinderea activitatii companiei in Ungaria si Bulgaria.
Sursa: Capital 25 Aprilie 2007