Afacerile Atelierele CFR Griviţa au scăzut cu 10,6%

Firma de construcţii şi reparaţii de material rulant Atelierele CFR Griviţa a raportat în primul semestru o scădere a afacerilor cu 10,6%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 68 milioane de lei la 60,7 milioane de lei."Din totalul cifrei de afaceri, veniturile obţinute din activitatea de reparaţii vagoane sunt de 98%. Societatea mai realizează venituri din vânzări de materiale şi activităţi diverse (confecţii metalice)", se arată în raportul financiar al firmei,

Firma de construcţii şi reparaţii de material rulant Atelierele CFR Griviţa a raportat în primul semestru o scădere a afacerilor cu 10,6%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 68 milioane de lei la 60,7 milioane de lei.

„Din totalul cifrei de afaceri, veniturile obţinute din activitatea de reparaţii vagoane sunt de 98%. Societatea mai realizează venituri din vânzări de materiale şi activităţi diverse (confecţii metalice)”, se arată în raportul financiar al firmei, remis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti.

Veniturile au coborât cu 10,5%, de la 67,67 milioane de lei la 60,5 milioane de lei, iar cheltuielile s-au diminuat cu 4,4%, de la 62,2 milioane de lei la 59,42 milioane de lei.

Profitul net a scăzut cu 80,2%, de la 4,59 milioane de lei la 907.245 lei.

Acţiunile firmei au încheiat şedinţa de luni la preţul de 13,1 lei, în scădere cu 2,24% faţă de referinţă. La această valoare capitalizarea firmei este de 33,42 milioane lei.

Pachetul majoritar de acţiuni, respectiv 92,76%, este deţinut de Asociaţia Salariaţilor Atelierelor CFR Griviţa.

SURSA: Mediafax