Afacerile bisericilor merg după cum dă Domnul

BILANȚ În timp ce unele din firmele deținute de cultele religioase au venituri de milioane și profituri deloc neglijabile, altele sunt pe pierdere sau nu reușesc să încaseze anual decât sume de ordinul miilor de lei.

Aproape 100 de companii din România au ca acționari sau asociați organizații religioase, fie că este vorba de Patriarhie, mitropolii, arhiepiscopii, episcopii, uniuni de biserici sau de simple parohii. Capital a vrut să vadă care sunt cele mai profitabile dintre ele și în ce domenii ale economiei se descurcă cel mai bine oamenii lui Dumnezeu. Pentru că bilanțurile pe anul trecut nu au fost încă procesate de Ministerul Finanțelor Publice, au fost utilizate pentru comparație cifrele de pe 2015 și doar acolo unde acestea au fost disponibile am luat în calcul rezultatele financiare pe 2016.

Citiți și: Iohannis: Să vorbim, la acest moment, despre impozitarea bisericilor mi se pare un fel de aventură fiscală

Conform datelor MFP, cea mai mare cifră de afaceri în rândul companiilor cu asociați cu har a fost înregistrată de Editura Viață și Sănătate SRL, aparținând cultului adventist din România și având ca obiect principal de activitate comerțul cu cărți (9,6 milioane de lei). Aceasta operează 41 de librării în 34 de județe și șase depozite de carte religioasă. Pe site-ul editurii se spune că ”este uimitor că, în acest timp în care tot mai des se afirmă că azi nu se citește, au fost tipărite într-un singur an tiraje care se numără cu sutele de mii, recordul deținându-l cartea «Lumea noastră, încotro?», al cărei tiraj a trecut de 2.730.000 de exemplare”.

Pe locul al doilea se găsește Basilica Travel SRL, agenția de turism a Patriarhiei, care a terminat 2015 cu o cifră de afaceri de 4,2 milioane și un profit net de 1,5 milioane de lei. Firma organizează excursii cu tematică religioasă (pelerinaje) în țară și străinătate (cu precădere în Grecia și Israel, dar și în Egipt, Rusia sau Iordania), cu prețuri ce încep de la 30 de lei și ajung la 600 de euro de persoană.

Ocolul Silvic Sfânta Maria SRL, controlat de Episcopia Romano-Catolică de Oradea, se situează pe treapta a treia a clasamentului. Acesta a raportat pentru 2015 afaceri de trei milioane de lei și un profit net de 97.000 de lei. După cum îi arată și numele, firma administrează o serie de suprafețe forestiere deținute de episcopie în zona de vest a țării.

Firme „pe aparate”

La celălalt capăt al clasamentului se află companii care, cel puțin conform bilanțurilor depuse, abia supraviețuiesc sau se află în moarte clinică. Mitromedia SRL, companie de producție video deținută de Mitropolia Greco-Catolică din Blaj, a terminat 2015 cu venituri de numai 46.000 de lei. Sume similare (43.000 de lei și 55.000 de lei) au raportat pentru 2015 Santis Tour SRL și Santa Luce SRL, ambele aparținând de Arhiepiscopia Craiovei. Editura Filocalia SRL a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a avut în 2016 venituri de 53.000 de lei și o pierdere de 38.000 de lei, asta în timp ce X Construct SRL, deținută de Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică de Cluj-Gherla, a avut în 2015 o cifră de afaceri de 33.000 de lei.

Dar se poate și mai rău. Catedrala Patriarhală SA, deținută de Patriarhia Ortodoxă, a avut anul trecut cifra de afaceri zero, la fel ca tipografia Misionarul Ortodox SRL aparținând aceleiași entități. Tot fără venituri a fost, de data asta în 2015, Diaconia SRL controlată de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Arhiferma SRL, aparținând de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, Elsantrop SRL, deținută de Arhiepiscopia Craiovei, sau Adrian SRL a Episcopiei Romano Catolice Satu Mare.

Sunt și firme ale bisericii, cum ar fi Țarina Păstorului SRL și Pelerinul Pati-Cof SRL, ambele deținute de Arhiepiscopia Bucureștiului, sau Arhiconstruct Proiect SRL, aparținând de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, care nu au mai depus bilanțuri în ultimii ani. Ceea ce nu poate indica decât că nu au desfășurat activități generatoare de venit.

Tot mai multe

Deși destule din firmele bisericilor par a nu aduce nici un beneficiu financiar, ci uneori chiar din contră, cultele nu încetează să înregistreze noi companii. Astfel, Arhiepiscopia Tomisului a înființat în mai 2016 Lumina Servicii Funerare SRL, iar în iunie 2016 Cooperativa Agricolă Constanța Tomis, în timp ce Bella Montana Păltiniş SRL a fost fondată în februarie 2017 de Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu. Episcopia Severinului și Strehaiei a pus bazele firmei Trapeza Valahului SRL în august 2016, iar Episcopia Caransebeșului a fondat Tibiscum Agri EPC SRL în martie 2017.

Nu putem trece cu vederea într-un articol dedicat businessurilor cu miros de tămâie nici numele de botez alese de prea-sfințiții acționari. Merită menționate Cooperativa Agricolă Via Domnului a Arhiepiscopiei Bucureștiului, Buna Vestire SRL a Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj, Unitarius Travel a Episcopiei Unitariene din Cluj sau Cuptorul Credinciosului SRL deținut de Parohia Frâncești din Vâlcea. Un singur lucru este cert: în ciuda denumirilor cu sonoritate specifică și a legăturilor proprietarilor cu divinitatea, o bună parte din aceste firme încă își caută norocul.

CIFRA

0,2% din locuitorii României, respectiv 40.000, s-au declarat atei sau fără religie la recensământul din 2011. Cei mai mulți s-au identificat drept ortodocși (16,3 milioane), urmați de romano-catolici (870.000), reformați (601.000), penticostali (362.000), greco-catolici (150.000) și baptiști (112.000).