Marți, pe data de 1 august, grupul austriac Raiffeisen Bank a raportat o creștere cu 9% a profitului înregistrat de pe urma operațiunilor din Rusia în prima jumătate a acestui an. La nivel de grup însă, profitul a scăzut cu 24%.
Profitul după taxe realizat de divizia RBI din Rusia în primele şase luni a fost de 685 milioane de euro, în creştere faţă de 630 milioane de euro în aceeași perioadă din 2022. Grupul austriac a precizat că a beneficiat de creşterea veniturilor din dobânzi precum şi de comisioanele mai mari.
Raiffeisen ar fi avut intenția de a se separa de operațiunile din Rusia, însă până la urmă, a decis să amâne planurile de plecare din această țară, notează Reuters.
Numărul clienților și angajaților Raiffeisen Bank a crescut în Rusia
Marți, pe 1 august, grupul austriac a dezvăluit că în primul semestru al acestui an, a crescut atât numărul angajaţilor cât şi cel al clienţilor din Rusia.
„Continuăm să lucrăm la viteză maximă asupra a două opţiuni pentru afacerilor noastre din Rusia: o vânzare sau o separare. În timp ce lucrăm asupra acestor opţiuni complexe, continuăm să ne reducem operaţiunile din Rusia”, a declarat directorul general de la RBI, Johann Strobl.
Raiffeisen Bank International a înregistrat un profit net de 578 milioane de euro în primul trimestru din 2023, față de 1,27 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut. Potrivit grupului austriac, rezultatul din 2022 a fost influențat de câștigurile de pe urma vânzării subsidiarei din Bulgaria.
În România, Raiffeisen Bank a obţinut profit net de 874 milioane de lei în primul semestru
Raiffeisen Bank a obţinut profit net de 874 milioane de lei în primul semestru, în creştere cu 45% faţă de primul semestru al anului precedent, a anunţat marţi banca.
„Raiffeisen Bank România a încheiat prima jumătate a anului cu o poziţie financiară solidă şi o activitate comercială intensă, axată pe finanţarea economiei reale şi pe asigurarea unor dobânzi competitive pentru produsele de economisire ale clienţilor, într-un mediu macroeconomic dominat de o inflaţie ridicată. Evaluarea agenţiei Moody’s subliniază stabilitatea noastră financiară solidă şi capacitatea de a continua să sprijinim finanţarea şi dezvoltarea economiei româneşti”, a declarat Zdenek Romanek, preşedinte & CEO, Raiffeisen Bank România.
Activele bancare au depăşit 66,17 miliarde de lei în primul semestru al anului, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut. Veniturile băncii au crescut cu 21% faţă de anul anterior, din volume de business mai mari şi pe fondul mediului de dobânzi ridicate.
Cheltuielile operaţionale ale băncii au crescut cu 16%, în principal, din costurile de personal, IT, logistică.
Rata de adecvare a capitalului (peste 20%) şi MREL (peste 30%) se situează mult peste nivelurile minime solicitate de BNR (16,87% şi respectiv 27,48%). Expunerile neperformante s-au menţinut la 1,7%, iar poziţia de lichiditate (indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate, LCR) s-a situat la 169%, peste cerinţele minime regulatorii (100%).
Stocul de credite acordate clienţilor a crescut cu 10% în primul semestru al anului curent comparativ cu primul semestru al anului 2022. Stocul de împrumuturi pentru clienţii corporate a înregistrat un avans excelent de 19%, cu accent pe finanţarea proiectelor sustenabile (energie regenerabilă, eficienţă energetică şi finanţarea proiectelor sociale). Stocul de împrumuturi pentru IMM-uri a crescut cu 14% an/an, cu un impuls provenit din participarea activă la programe guvernamentale precum IMM Invest. Stocul de credite pentru persoane fizice a crescut cu 3%, ritmul de creştere fiind afectat într-o oarecare măsură de cererea moderată.
Portofoliul de clienţi care folosesc aplicaţiile de mobile/internet banking lunar s-a consolidat până la aproximativ 1.292.000 clienţi persoane fizice, activi digital.
Raiffeisen Bank are un portofoliu de peste 572.000 de carduri de credit.
Raiffeisen Bank activează pe piaţa bancară din România de peste 25 de ani, deservind aproximativ 2,3 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Banca are 4.919 de angajaţi în 291 de unităţi, 1.124 ATM&MFM şi 27.760 POS-uri.