Educat de către un refugiat francez, a studiat ingineria, limbile clasice, greaca modernă, turca și franceza.
Era o figură contradictorie în epocă pentru că pleda pentru luminarea poporului.
A făcut un proiect de reformă a învățământului în Moldova pe principiul „studiul trebuie să aibă un scop moral”.
A luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulând unele articole care aveau în vedere unirea Principatelor.
Iată unul dintre documentele pe care ni le-a lăsat, intitulat „Socotința vornicului Costache Conachi, delegatul ales de Divanul Obștesc al Moldovei în comitetul de elaborare a Regulamentului Organic, privind problema relațiilor dintre locuitorii celor două principate, Moldova și Țara Românească”:
Preaputernica ocrotitoare, împărăția a tuturor Rosiilor, cu primirea și bunăvoință a Înaltei Porți otomanicești, prin al 5-lea articol al tractatului de Adrianopole înnoind părăsita capitulație a prințipaturilor Moldo-Valahia cu Înalta Poartă, au înnoit a lor firești și idicești însușiri, înființându-le granițile și hotarele vechi, slobozindu-le tot felul de negoț și plutirea fără de nici o oprire și plată pe toată Dunărea și ridicându-le toate asupririle câte din vreme s-au fost vârât asupra prințipaturilor.
Dintr-un prințipion ca acesta purcegând de sine, izvorăsc dreptățile pentru amândouă prințipaturile de a-și căuta și cerceta între dânsele însușirile și folosurile vecinătății lor, de la care sâla și nerânduiala cetățenilor serhatlâi, și nedumerirea streinilor domni le depărtasă. Așadar, ca niște noroade coborâtoare dintr-o spiță, închinătoare de o lege, vorovitoare de o limbă, cu aceleași pravili, obiceiuri și port, aceste sânt principiile a tăcutei dreptăți ce pururea au avut lăcuitorii unui prințipat cătră altul, de a fi priimiți în slujbe, de a dobândi dreptățile evgheniii și a proprietății, și altele ca aceste, unii în țara altora. Și tot aceste sânt principiile a împărtășirilor mărginenilor, fără de nici o împiedecare. Ele acum pășăsc cu cea mai bună cugetare de prietenie și liniște cătră următătoarele de îmbe părțile îndatoriri:
O comisie închegată din doi boieri din partea Valahiei și de doi din partea Moldovei, cu doi geometri ai staturilor, să va alcătui în Focșani, ce este oraș mărginelic, cari comisie va avea drept îndatorirea sa:
- Despărțirea dintre amândouă prințipaturile pe cele adevărate hotară, cu sămne nestrămutate, după o pătrunzătoare localnică cercetare, la care vor sluji drept temei:
- Hotarnicile, dacă vor fi a prințipaturilor, cu dovedirea sămnelor ce vor arăta pe fața pământului.
- În lipsa hotarnicilor, documenturile moșiilor de pe margine a proprietarilor de îmbe părțile.
- În lipsa și a documenturilor, urmarea stăpânirii după știința lăcuitorilor bătrâni adiverită prin carte de blestem.
Să înțelege că sâlnica pășire a sarhatlâilor, precum și slăbănoaga îngăduire a domnilor străini nu au a fi luate în băgare de samă, precum nu s-au luat nici la Hotin.
Urmările turcilor sarhatlâi împotriva prințipaturilor cu călcările din hotară, cu cosârile în sâlă de ierburi, cu sămănatul și pășunatul fără plată, cu răpirea de lăcuitori, cu plăți pe plutile trecătoare pe Sâret, cu plăți pentru măcinat pe la mori, și alte multe feliuri de răpiri, nu pot fi luate drept dovezi de obicei sau de rânduieli căci atunce ar fi a legiui nelegiuirile și a îmbrăca cu dreptăți de asemenea urmări pe locuitorii Ibrăilii.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric