În prezent, 2% din francizele autohtone se dezvoltă inclusiv la nivel internațional, spune Adrian Gheorghe, managing director la ThinkBig International, companie de consultanță specializată în acest domeniu. „Problema este că, în România, nu avem foarte multe companii care să atingă maximul de dezvoltare pe piața națională și să dorească să se dezvolte în Europa Centrală și de Est, înfruntând barierele de intrare din aceste piețe (fie ele lingvistice, logistice, de investiții etc.)“, explică managerul. Un exemplu de business care s-a extins în afara țării în acest fel este Romstal. Compania are în România 147 de unități, 97 dintre ele fiind operate în franciză. În afara țării, sub acest brand au fost deschise 22 de magazine în Ucraina, 15 în Moldova, 12 în Serbia și nouă în Rusia.
Interesant este că în toate aceste țări compania este prezentă atât direct, prin unități proprii, cât și prin parteneri francizați. Jolidon este un alt exemplu de firmă care a ales să se extindă prin franciză în străinătate. Compania are în România peste 100 de magazine, în Italia – 32 de unități, în Franța – trei, iar în Ungaria – un magazin.
„Cum suntem țară membră a UE, francizorii români au o apetență pentru țările din această zonă geografică, însă nu este o regulă generală, unele francize extinzându-se și pe alte continente, cum ar fi cel american sau asiatic“, spune Constantin Anton, președintele Asociației Române de Franciză. Și lanțul de magazine de încălțăminte Musette a deschis, toamna aceasta, primul magazin în franciză la New York, după ce o unitate de acest tip fusese deja deschisă în Israel. Compania mai operează două magazine în Sofia. De asemenea, Eco Refill, o franciză deținută de Eximcom Madis 93 și specializată în încărcarea de cartușe cu cerneluri ecologice, a semnat, recent, un contract cu o firmă din Argentina, având astfel primul său francizat străin. Exemplele continuă cu Federația Română de Fittness, care a ajuns deja peste hotare cu conceptul său Fitness Academy, dar și cu Startonight, o companie ce comercializează produse din materiale cu proprietăți luminoase speciale, care a semnat vara aceasta un contract de masterfranciză pentru extinderea brandului în Serbia, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și Albania.
Exportul de francize ia amploare în 2011
Dar ce tip de franciză are capacitatea de a se impune în afara țării? În primul rând, trebuie să-și fi dovedit succesul pe plan local, iar în al doilea rând, să aibă „o experiență suficient de mare pentru a permite francizorului și staff-ului său să rezolve orice problemă care nu este „acoperită“ de training și de manuale, în cel mai scurt timp,“ explică Anton. În 2011, cel mai probabil, exportul de francize se va situa pe o linie ascendentă, dacă ținem cont de faptul că țările vizate de oamenii de afaceri locali au ieșit din recesiune. Prudența rămâne însă cuvântul de ordine. „Francizorii sunt destul de sceptici în privința externalizării, spunând că mai așteaptă câțiva ani până să se decidă când și dacă exportul afacerii lor la cheie poate fi realizabil“, confirmă Constantin Anton. Însă, fără doar și poate, tot mai mulți întreprinzători vor dori să demonstreze că afacerile de succes, cu veleități internaționale, se pot naște și în România.
Afacerile românești încep să fie «clonate» de antreprenorii străini
24 noiembrie 2010, 06:46
Ultima modificare în 24 noiembrie 2010, 08:46
Deși ne-am obișnuit să citim aproape zilnic despre branduri internaționale care se extind în România în franciză, există și afaceri autohtone a căror rețetă se dovedește atât de bună încât sunt exportate cu succes.
Etichete: companii
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook