SAP România, subsidiara locală a liderului mondial pe piaţa de soluţii software de business, a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de peste 23 milioane euro, în creştere cu peste 40%, comparativ cu nivelul anului precedent.
"Comparativ cu anii precedenţi, ponderea soluţiilor clasice, de tipul ERP, a scăzut, iar companiile locale au început să-şi îndrepte atenţia către soluţiile tehnologice avansate. În momentul de faţă, există o cerere mai mare pentru soluţiile de tipul
Potrivit reprezentantului SAP, odată cu creşterea influenţelor externe pe plan local, ce a determinat în primul rând accentuarea dinamicii mediului de afaceri autohton, companiile au devenit mai receptive la noile soluţii tehnologice şi la creşterea investiţiilor în informatizare.
"În prezent, influenţele externe se propagă extrem de rapid şi pot avea un impact semnificativ pentru mediul de business autohton. Rezultatele SAP se datorează faptului că organizaţiile locale au înţeles importanţa unor soluţii de business solide şi care le dau puterea de a acţiona imediat la aceste schimbări, iar pentru acest an apreciez accentuarea acestor tendinţe", a adăugat Tomşa.
Rezultate globale record în 2012
În 2012, la nivel global, SAP a înregistrat rezultate record, veniturile anuale totale ale companiei, exprimate non-IFRS, ridicându-se la peste 16 miliarde de euro, în creştere cu 14% comparativ cu anul anterior. Veniturile pe segmentul de soluţii software şi servicii conexe s-au ridicat la 13,2 miliarde euro, cu 17% mai mult, comparativ cu 2011, în timp ce subscrierile software şi cloud au crescut anul trecut cu 21%, la 5 miliarde de euro.
Pe segmentul soluţiilor inovative, respectiv platforma de in-memory computing SAP HANA, mobility şi cloud, SAP a consemnat de asemenea rezultate excepţionale: veniturile anuale pe segmentul SAP HANA s-au ridicat la aproximativ 400 de milioane de euro, în timp ce veniturile pe segmentul soluţiilor mobile au cumulat peste 220 de milioane de euro, depăşind ţinta anuală. Veniturile anuale totale ale SAP pe segmentul cloud, care cuprinde aplicaţiile cloud, cât şi platforma Ariba, s-au ridicat la circa 850 de milioane de euro.
„În 2012, SAP a dat putere companiilor să se ridice la aşteptările clienţilor finali. Am investit în cea mai inovativă soluţie a noastră, platforma SAP HANA, şi ne-am întărit portofoliul de soluţii cloud. Am livrat soluţii specifice industriilor, accesibile de peste tot din lume, prin intermediul dispozitivelor mobile”, au declarat Bill McDermott şi Jim Hagemann Snabe, Co-Chief Executive Officers SAP. „Evoluţia business-ului SAP nu a fost niciodată mai puternică şi suntem extrem de bine poziţionaţi pentru a ne atinge obiectivele stabilite pentru 2015”.
Estimări de business pentru 2013
Pentru 2013, SAP prezintă următoarele estimări de business la nivel global:
• Veniturile anuale totale, exprimate non-IFRS, provenite din subscrieri software şi cloud sunt estimate să crească cu o rată cuprinsă între 14% şi 20%, calculată la curs valutar constant (2012: 5,0 mld. euro). Veniturile anuale non-IFRS din subscrieri cloud şi servicii suport vor reprezenta aproximativ 750 de milioane de euro (2012: 342 milioane euro).
• Pe segmentul software şi servicii software conexe, veniturile anuale totale non-IFRS sunt estimate să crească cu o rată cuprinsă între 11% şi 13%, calculată la curs valutar constant (2012: 13,25 mld. euro).
• Pentru întreg anul 2013, SAP estimează un profit operaţional cuprins între 5,85 miliarde euro şi 5,95 miliarde euro, calculat la curs valutar constant (2012: 5,21 mld. euro).