În perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2014, comparativ cu intervalul 1 ianuarie – 30 noiembrie 2013, comenzile noi din industrie au crescut în termeni nominali cu 6,1%.
În noiembrie 2014, comenzile noi din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut în termeni nominali faţa de luna precedentă cu 7,5%, iar faţă de luna corespunzătoare din 2013 au crescut cu 4,5%.
Conform datelor INS, comenzile noi din industrie, în luna noiembrie 2014, comparativ cu luna precedentă, au scăzut cu 7,5%, ca urmare a scăderilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (13,3%), industria bunurilor de capital (10,8%), industria bunurilor intermediare (3,5%) şi industria bunurilor de uz curent (2,1%).
De asemenea, comenzile noi din industrie, în noiembrie 2014, comparativ cu luna corespunzătoare din 2013, au crescut pe ansamblu cu 4,5%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (12,2%), industria bunurilor de uz curent (8,9%), industria bunurilor de capital (5,6%) şi industria bunurilor intermediare (1,2%).
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 8%, în primele 11 luni din 2014
Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 8%, în primele 11 luni din 2014, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, arată datele provizorii ale INS.
"Cifra de afaceri din industrie, în perioada 1.I-30.XI.2014, faţă de perioada 1.I-30.XI.2013, a crescut pe ansamblu cu 8%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+8,1%) şi industriei extractive (+5%). Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în toate sectoarele: industria energetică (+16,3%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+12,8%), industria bunurilor de capital (+8,6%), industria bunurilor intermediare (+7,6%) şi industria bunurilor de uz curent (+3,9%)", se arată în comunicatul INS.
În ceea ce priveşte noiembrie 2014, comparativ cu luna precedentă, cifra de afaceri a scăzut pe total cu 5,9% ca urmare a scăderii industriei prelucrătoare (-6%) şi industriei extractive (-3,2%).
Pe marile grupe industriale, scăderi s-au înregistrat în industria bunurilor de capital (-7,7%), industria bunurilor intermediare (-7,2%), industria bunurilor de uz curent (-5,8%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-3,6%). Creşteri s-au înregistrat în industria energetică, respectiv 5,1%.
De asemenea, în noiembrie 2014 comparativ cu noiembrie 2013, cifra de afaceri a crescut, pe ansamblu, cu 2,4%, datorită creşterilor din industria prelucrătoare (+2,9%). Industria extractiva a scăzut cu 9,2%.
Potrivit surei citate, pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+10,8%), industria bunurilor de capital (+6,5%) şi industria bunurilor intermediare (+2,2%).
Pe de altă parte, scăderi s-au înregistrat în industria energetică (-4,1%) şi în industria bunurilor de uz curent (-1,3%).