Oamenii de afaceri europeni se plâng că exigenţele legisaţiei UE de protecţie a mediului le reduce abilitatea de fi competitivi pe piaţa globală şi cer ca sistemul european să fie implementat la nivel mondial, însă şansele ca acest lucru să se întâmple sunt minime. Sistemul european de reducere a emisiilor de dioxid de carbon (CO2) este cel mai scump din lume, conform lui Jurgen R. Thumann, preşedintele confederaţiei de grupuri industriale BusinessEurope. Thumann a declarat că
Oamenii de afaceri europeni se plâng că exigenţele legisaţiei UE de protecţie a mediului le reduce abilitatea de fi competitivi pe piaţa globală şi cer ca sistemul european să fie implementat la nivel mondial, însă şansele ca acest lucru să se întâmple sunt minime.
Sistemul european de reducere a emisiilor de dioxid de carbon (CO2) este cel mai scump din lume, conform lui Jurgen R. Thumann, preşedintele confederaţiei de grupuri industriale BusinessEurope. Thumann a declarat că oamenii de afaceri europeni vor „cu disperare” ca acest sistem să fie aplicat şi în SUA şi eventual pe restul globului. Acest lucru ar reduce daunele pe care pachetul legislativ le cauzează afaceriştilor europeni din punct de vedere al competitivităţii.
Discuţiile privind atingerea unui acord global de protecţie a mediului au atins un punct mort, legislaţia mediului fiind amânată în ţările cu un grad de poluare foarte ridicat, precum SUA şi Australia.
UE ignoră cererile oamenilor de afaceri
Între timp, UE ignoră cererile oamenilor de afaceri de a abandona acest sistem până la atingerea unui acord global.
Începând din 2005, UE a implementat singurul sistem legislativ care se aplică la nivelul unui întreg continent. Potrivit acestui sistem, se stabileşte o limită a emisiilor de dioxid de carbon şi se alocă certificate care pot fi vândute în cazul în care emisiile sunt mai mici decât limita impusă de UE, sau cumpărate în cazul în care companiile depăşesc o anumită limită de poluare.
Sistemul de schimb al certificatelor ar fi trebuit să fie cel mai ieftin mod de micşorare a emisiilor de dioxid de carbon, însă s-a dovedit a fi cel mai costisitor sistem legislativ de protecţie a mediului la nivel global.
Acordul de la Kyoto – refuzat de SUA şi ratificat de Rusia
După de SUA a refuzat să ratifice Protocolul de la Kzoto din 2001, UE a fost cea care a sprijinit contractul, fiind prima încercare majoră de a limita emisiile de dioxid carbon la nivel global. Pentru a consolida acest efort, UE a sprijinit Rusia în încercarea acesteia de a accede la Orgnanizaţia Mondială a Comerţului.
La rândul său, preşedintele Rusiei a reciprocat prin sprijinirea acordului de la Kyoto. Pentru a fi ratificat, acordul cerea ca ţările semnatare să fie producătoare a 55 la sută din gazele de seră emise la nivel mondial. Sprijinul Rusiei, care deţine o cotă considerabilă din emisii, a făcut posibilă adoptarea acordului.
Sursă de venit pentru ţările în curs de dezvoltare
Schimbul de certificate de carbon constituie şi o sursă de venit pentru ţările în curs de dezvoltare, însă o parte din ţările dezvoltate mari emiţătoare de gaze de seră întârzie să participe la efortul UE.
În SUA, legislaţia privind certificatele de dioxid carbon este împotmolită în Senat şi probabil că nu va fi discutată până anul viitor. Noul guvern al Japoniei intenţionează să introducă sistemul de certificate, însă întâmpină o rezistenţă acerbă din partea industriei.
Venituri fără TVA în câteva state UE
O altă problemă legată de schimbul de certificate de dioxid carbon este aceea a abuzurilor. Oficialităţile britanice au arestat în august şapte persoane pentru neplata taxei pe valoarea adăugată rezultând din vânzarea certificatelor.
Pentru a evita cazuri similare, Marea Britanie, Franţa şi Olanda au scutit vânzarea de certificate de dioxid de carbon de TVA.
Estonia şi Polonia ar putea avea mai multe certificate de dioxid de carbon
Săptămâna trecută un tribunal UE a dat câştig de cauză Estoniei şi Poloniei, care au cerut dreptul să dispute evaluarea Comisiei Europene privind numărul de certificate de doxid de carbon la care au dreptul. Această decizie a declanşat temeri legate de faptul că aceste ţări ar putea să primească mai mute certificate decât cele la care aveau dreptul iniţial.
Oficialităţile UE au încercat să liniştească speculaţiile legate de stabilitatea pieţei de certificate de dioxid de carbon spunând că guvernele nu vor mai avea aceleaşi drepturi de a interveni după 2012. În ciuda acestei declaraţii, preţurile certificatelor au scăzut semnificativ.
Eşec descurajant
Cea mai delicată problemă a UE rămâne aceea de a face ca acest sistem să fie mai atractiv pentru mediul de afaceri fără a submina eficienţa acestuia în a limita emisiile de dioxid de carbon.
Thumann a declarat că legislaţia privind protecţia mediului în UE constituie cel mai descurajant exemplu de incapacitate a naţiunilor conducătoare de a se coordona eficient.
SURSA: NYT
DETALII: citeşte şi „Liderii lumii luptă împotriva poluării în timp ce poluează„