Afinata de Bucovina aduce profit unei fabrici din Radauti

La Radauti a fost mai intai o fabrica de bere, construita pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, prima unitate de sine statatoare din Bucovina, realizata prin subventia Administratiei Domeniului Fondului Bisericesc. La mijlocul secolului urmator, langa fabrica de bere s-a construit o fabrica de spirt, iar in anul 1881, acestea au fost cumparate de catre familia Rudich, care s-a implicat din plin in modernizarea lor. Tot in acea perioada s-a ridicat o cladire administrativa, s-a adus tehnologie

La Radauti a fost mai intai o fabrica de bere, construita pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, prima unitate de sine statatoare din Bucovina, realizata prin subventia Administratiei Domeniului Fondului Bisericesc. La mijlocul secolului urmator, langa fabrica de bere s-a construit o fabrica de spirt, iar in anul 1881, acestea au fost cumparate de catre familia Rudich, care s-a implicat din plin in modernizarea lor. Tot in acea perioada s-a ridicat o cladire administrativa, s-a adus tehnologie la cerintele vremurilor si au fost angajati maistri specializati la Viena.
Berea produsa la Radauti ajunsese sa fie cunoscuta in tot Imperiul Austro-Ungar. Dar in afara de bere, la Radauti s-a mai infiintat si o fabrica de lichioruri. Vestea calitatii exceptionale a lichiorurilor de Radauti a ajuns la urechile nobililor vienezi, fabrica devenind furnizor important al Curtii Imperiale. Prestigiul firmei era demonstrat si de faptul ca fabrica detinea vagoane izoterme si cisterne speciale, astfel berea, spirtul si bauturile alcoolice ajungeau la Viena sau Paris la fel de proaspete ca si cum atunci ar fi iesit din alambicuri.
Se fabricau la acea vreme produse traditionale: unele unicat, cum era kidis (lichior de cirese amare si dulci in amestec cu visine, dupa o reteta astazi pierduta), lichior de menta, lichior de cafea, Taffel, o bautura celebra, detinatoare a nenumarate medalii internationale, dar si o bere excelenta care concura oricand cu produsele similare fabricate la acea vreme in Europa. Al Doilea Razboi Mondial a insemnat si prima lovitura grea data fabricii. In 1944, rusii au demontat toate instalatiile si le-au dus, drept de captura de razboi, in Uniunea Sovietica. Au ramas doar cladirile. Patronul, ultimul membru al familiei Rudich, se refugiase in Elvetia, iar in 1949 statul roman l-a despagubit pentru averea din tara. Incepand din 1954, fabrica de spirt, bere si amidon de la Radauti reinvie. Se aduc utilaje de la diferite distilerii din tara si se reia productia de spirt. In anul 1970, fosta fabrica de bere este reorganizata tot ca fabrica de spirt. Alcoolul de Radauti, cunoscut pentru calitatea sa, era produs in special din cereale, dar si din cartofi.
In acest fel, unitatea economica de la Radauti a traversat doua secole. Intreprinderea rebotezata dupa anul 1990 SAB SA Radauti a fost privatizata prin metoda MEBO.
Printr-un program de investitii realizat in anii 1998 – 1999, s-a achizitionat o linie de imbuteliere care a transformat SAB dintr-un simplu producator de alcool intr-un producator de bauturi alcoolice. Lacrimioara Loghin, directorul companiei, povesteste cum s-a luat aceasta decizie: „Practic, piata a impus acest lucru. Inainte de 1990 in tara erau numai zece producatori de alcool. Acum sunt 88 de producatori autorizati. Am inteles ca, daca nu ne vom orienta catre producerea de bauturi, vom avea putine sanse sa supravietuim. si atunci ne-am propus sa reinviem traditia veche de un secol, aici, la SAB. Am investit sase miliarde de lei, am inceput sa producem vodca, si ulterior ne-am diversificat gama de sortimente, orientandu-ne cu precadere catre bauturi specifice zonei Bucovinei, bauturi naturale. A fost un succes. In acest moment, afinata Saber este produsul reprezentativ al firmei noastre, un produs in totalitate natural”. Acum, SAB SA Radauti produce 18 sortimente de bauturi alcoolice: afinata, vodca, visinata, brandy, bitter, dry gin, lichioruri, rom etc. Directorul Lacrimioara Loghin crede ca relansarea productiei de bauturi alcoolice a insemnat de fapt relansarea societatii.

Produsele din Radauti si-au extins semnificativ piata

In prezent, la SAB SA Radauti lucreaza 115 angajati, iar cifra de afaceri a firmei pe primele noua luni ale acestui an a fost de 108 miliarde de lei, profitul brut atingand 21 de miliarde de lei. In acelasi timp, unitatea este un contribuabil semnificativ la bugetul statului. Tot in primle noua luni ale anului, SAB a virat 50 de miliarde de lei la buget – accize, TVA si impozit pe profit.
Rezultatele nu au intarziat sa apara. Intr-un singur an, cota de piata a bauturilor Saber a crescut de zece ori. „In prezent, fabrica produce alcool rafinat de calitate superioara, utilizand ca materie prima numai cereale, porumb si grau”, concluzioneaza directorul societatii, Lacrimioara Loghin. La Radauti se fac si planuri de viitor. In perioada imediat urmatoare, se va realiza extinderea sectiei de preparare-macerare a bauturilor alcoolice, avandu-se in vedere ca, de la an la an, productia de bauturi alcoolice a avut o dinamica pozitiva, impunandu-se atat amenajarea unor spatii suplimentare de depozitare pentru fructele si sucurile naturale achizitionate de pe plan local, cat si modernizarea.

Profitul brut a crescut in ultimii patru ani

1999     4,9 miliarde de lei
2000    12,8 miliarde de lei
2001    11,8 miliarde de lei
In primele noua luni ale acestui an 20,9 miliarde de lei