Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale vine cu veşti foarte bune pentru sectorul agricol din România. De luni, 18 iulie, începe sesiunea de primire de proiecte pentru submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”. Câţi bani se pot primi în fiecare an şi ce alte detalii trebuie să ştie persoanele interesate?
Veste foarte bună pentru producătorii români din sectorul agricol.
15 milioane de euro pentru submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, cuprinsă în PNDR
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a anunţat joi, 14 iulie, că lansează sesiunea de primire de proiecte pentru submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Sesiunea se va desfășura în perioada 18 iulie – 18 octombrie 2022, potrivit comunicatului AFIR.
Alocarea financiară disponibilă pentru finanțarea proiectelor din această sesiune este de circa 15 milioane de euro (mai exact, 15.356.515 euro).
Sprijinul public acordat este 100% nerambursabil și nu poate să depășească 10% din valoarea producției comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaștere.
Suma maximă acordată este de 100.000 euro/an și se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale, pe o perioadă de cel mult 5 ani de la recunoaștere, astfel: anul I – 10%, anul II – 8%, anul III – 6%, anul IV – 5% și anul V – 4%.
Cine poate beneficia de aceşti bani?
Pot obține finanțare prin submăsura 9.1 Grupurile de producători din sectorul agricol, care sunt recunoscute oficial de către MADR înainte de solicitarea sprijinului, conform prevederilor legislației naționale în vigoare.
Sunt eligibile, de asemenea, și grupurile de producători care au obținut recunoaștere atât pentru produse și/ sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1, cât și pentru produse și/ sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1a. În acest caz, sprijinul se va acorda pe baza valorii producției comercializate (VPC) aferente produselor agricole/ grupelor de produse sprijinite prin submăsura 9.1.
Sunt eligibile toate cheltuielile rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol, care au fost prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.
Unde se pot depune cererile de finanţare?
Depunerea Cererilor de finanțare pentru submăsura 9.1 – Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol se va face on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul solicitantului, începând cu data de 18 iulie 2022, ora 9:00.
Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă sM 9.1 este 18 octombrie 2022, ora 16:00.
Pragul minim de selecție al proiectelor pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol este de 10 puncte.