Startul campaniei electorale încinge lupta pe scena politică. Sunt acuzații șocante, dar și acuzații uluitoare chiar la adresa șefilor Uniunii Europene. Mai mult, cei din Opoziția sunt puși la colț și arătați cu degetul chiar din interiorul Parlamentului European.
Cu trei săptămâni înaintea alegerilor europarlamentare ies scântei pe scena politică. Oamenii apropiați de PSD-ALDE lovesc dur în partidele de Opoziție pe care încă le mai consideră vinovate pentru protestele fără precedent din ultimii doi ani, din Piața Victoriei.
Mircea Diaconu a vorbit despre criticile la adresa României, dar și despre noul val de violențe care a lovit Franța, chiar de Ziua Muncii. Străzile Parisului s-au transformat într-un adevărat câmp de luptă, jandarmii francezi fiind nevoiți să recurgă la gaze lacrimogene și arestări după ce cel puțin o clădire a fost incendiată de protestatari.
Mircea Diaconu a comentat situația dramatică din Franța și a comparat-o cu protestele anti justiție din țara noastră din ultimii doi ani și jumătate. „Mi s-a părut de mai multă vreme, de ani de zile, că umblă prin Europa armate fără uniforme. Mă tem că aici despre asta este vorba. Acestea sunt lucrurile care ar trebui să-i îngrijoreze în cel mai înalt grad pe domnii Timmermans, Weber, și tot felul de construcții umane electorale, ușor penibile”, a spus europarlamentarul la Antena 3. Spre deosebire de manifestările din Franța, protestele din Piața Victoriei au fost însă pașnice în marea mojoritate a timpului.