Odată cu stabilirea ultimelor detalii referitoare la Campionatul Modial de Formula 1 2010, Marele Premiu de la Abu Dhabi a reprezentat momentul în care Kaspersky Lab şi-a anunţat planurile pentru un parteneriat extins cu Scuderia Ferrari.
Kaspersky Lab a intrat în lumea curselor automobilistice la începutul acestui an, când a încheiat un acord de sponsorizare cu echipa Ferrari AF Corse pentru Campionatul de la Le Mans.
După această experienţă, Kaspersky Lab a decis să extindă parteneriatul cu Ferrari şi la nivel de Formula 1, iar de la începutul anului viitor logo-ul companiei va putea fi observat pe maşinile celebrei echipe. Prin implicarea în Formula 1, Kaspersky Lab îşi definitivează strategia de creştere a profilului brand-ului la o scară globală.
„Dacă dorim să investim în dezvoltarea brand-ului nostru, o vom face numai prin asocierea cu alte brand-uri care împărtăşesc aceleaşi valori ca şi noi – vorbesc despre companii care inovează continuu, lideri, dedicaţi calităţii şi cu o dorinţă constantă de a fi învingători. Aşadar, suntem mai mult decât încântaţi să fim partenerii Ferrari, cea mai apreciată echipă de Formula 1”, a spus Eugene Kaspersky, CEO şi co-fondator Kaspersky Lab.
Ambele companii au în comun noţiunea de viteză – Ferrari produce unele dintre cele mai rapide maşini din lume, în timp ce Kaspersky Lab asigură cel mai rapid timp de răspuns la atacuri informatice – fiind lideri în domeniile în care activează.
SURSA: Kaspersky
Află care este cel mai nou sponsor al scuderiei Ferrari
15 noiembrie 2010, 12:51
Ultima modificare în 15 noiembrie 2010, 14:51
În cadrul finalei F1 Grand Prix a anului 2010 din Abu Dhabi, Kaspersky Lab a făcut public acordul oficial semnat cu Ferrari, una dintre cele mai importante echipe de Formula 1, pentru următorii doi ani.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Ambasadorul german la Bucureşti: Statul român are datorii la noi
- Gazprom: România nu mai poate înlocui Bulgaria în proiectul South Stream
- Programul turistic „Înscrieri timpurii”, ediţia de iarnă, prelungit până la 1 decembrie
- Guvernul aşteaptă mii de plângeri pe recalcularea pensiilor
- Patriciu: Cea mai profitabilă afacere este presa
- Remaniere în Franţa: Sarkozy l-a renumit pe Francois Fillon în funcţia de prim-ministru
- Reţea specializată în infracţiuni informatice, destructurată de poliţişti
- Crin Antonescu: PNL are nevoie acum de o organizare militară
- Patriciu: Mic.ro este de vânzare
- Emil Boc: Am realizat în doi ani 116 kilometri de autostradă