Află care magnat media s-a născut în România

Unul dintre cei mai bogaţi şi controversaţi oameni de media din lume, milionarul Vivi Nevo, s-a născut în România, scrie publicația „Vanity Fair”.

Vivi Nevo a încercat ani de-a rândul să își pătreze anonimatul și a reușit inclusiv să fie invizibil chiar şi pe internet. În ciuda secretomaniei, jurnaliștii de la „Vanity Fair” au aflat că magnatul s-a născut în România şi a crescut în Israel.
În vârstă de 47 de ani, Nevo deţine mai multe pachete de acţiuni la companii precum Time Warner, News Corp, Twitter, Goldman Sachs, eBay şi Microsoft şi are o mare influență pe Wall Street, Silicon Valley şi Hollywood.
Numele lui de botez este Aviv, dar cunoscuţii i-au spus „Vivi”. Tatăl său a fost inginer chimist și a murit atunci când Aviv avea numai 20 de ani, dar i-a lăsat o avere impresionantă, de câteva milioane de dolari. În scurt timp, Nevo areușit să își sporească averea moștenită prin investiții  în companii media, conform revistei Vanity Fair.
Foto: citylife.com