Reţelele bulgare de prostituţie câştigă anual între 270 şi 430 milioane de leva (între 135 şi 215 milioane de euro), din exploatarea unui număr de 5.000-8.000 de femei, potrivit estimărilor unui studiu realizat de institutul RiskMonitor şi prezentat marţi la Sofia, scrie Agerpres.
"În Bulgaria, prostituţia este larg răspândită şi controlată în proporţie de 90% de reţele de criminalitate organizată. Cu toate acestea, ea nu este nici incriminată, nici legalizată, ceea ce face să evolueze în exploatare, trafic de persoane şi chiar sclavie", a subliniat Stefan Popov, preşedinte al RiskMonitor.
Potrivit studiului, sărăcia şi marginalizarea sunt forţele motrice ale prostituţiei în Bulgaria. În acest context, RiskMonitor cheamă autorităţile să umple vidul juridic în ce priveşte practicarea prostituţiei.
Un proiect de legalizare a prostituţiei a fost prezentat în parlament în anii 1990, dar nu a devenit niciodată lege. Codul penal prevede sancţiuni pentru proxeneţi şi pentru cei care exploatează minori.
Potrivit Centrului pentru studierea democraţiei (CSD), prostituţia de origine bulgară este una dintre cele importante din Europa. Un studiu al CSD din 2007 estima la 18.000-20.000 numărul de prostituate bulgare în alte ţări în Europa, cele mai multe în Germania, Belgia, Grecia şi Olanda. Exploatarea prostituatelor bulgare ar aduce anual venituri între 900 milioane şi 1,8 miliarde de euro, este de părere analistul CSD Tihomir Bezlov.