Află câte copii ale sistemului de operare Windows 7 a vândut Microsoft într-un an

Microsoft, cel mai mare producător de software la nivel mondial, a vândut 240 de milioane de copii ale sistemului de operare Windows 7, acesta fiind cel mai rapid vândut sistem de operare, conform unui anunţ al companiei americane.

Noul sistem de operare, care are preţuri ce pornesc de la 450 de lei şi pot ajunge până la 850 de lei,  a fost lansat în urmă cu un an de zile, înlocuind mai puţin popularul Windows Vista.
Sistemele de operare ale Microsoft se găsesc în prezent pe 90% dintre calculatoarele din întreaga lume.
În jur de 89% dintre companii intenţionează să treacă în viitorul apropiat la sistemul de operare Windows 7, potrivit lui Tami Reller, Chief Financial Officer Microsoft.
Microsoft a raportat vânzări de 62,5 miliarde de dolari în anul fiscal trecut, în creştere cu 7%. Divizia Windows a Microsoft reprezintă în continuare cea mai importantă divizie a companiei, vânzările de sisteme de operare reprezentând mai mult de un sfert din vânzările totale şi jumătate din profitul gigantului software.
Vânzările de PC-uri au crescut cu numai 11% în perioada iulie-septembrie,  faţă de 22% în perioada aprilie-iunie, conform datelor companiei IDC.
SURSA: ibtimes.com