Războiul dintre Apple şi Samsung, prin care cele două companii încearcă să-şi interzică produsele, este în plină desfăşurare. Până când disputa legală dintre cele două companii se va decide, vezi mai jos ce alte produse au fost interzise de la comercializare în diferite ţări din lume.
Anumite gadgeturi şi tehnologii nu sunt acceptate de guvernele mai multor state din întreaga lume. Spre exemplu, în Emiratele Arabe Unite şi în Arabia Saudită telefoanele Blackberry sunt interzise pe motiv de securitate naţională.
Oficialităţile acuză operatorii că nu pot păstra confidenţialitatea mesajelor.
iPad, cea mai populară tabletă din lume, a fost interzisă în Israel pe motiv că sistemul Wi-Fi nu este conform cu normele wireless ale ţării. Autorităţile israeliene i-au avertizat pe cei care vin în ţară să nu aducă terminale Apple iPad fiindcă acestea le vor fi confiscate la sosire. Restricţia a fost ridicată în luna aprile a anului 2010.
Tableta Samsung Galax 10.1 este interzisă în Germania până la rezolvarea disputei cu Apple. În Coreea de Nord telefoanele mobile sunt interzise. Cei care sunt prinşi folosind un celular sunt executaţi în public. Aceeaşi restricţie era impusă şi în Cuba în timpul regimului lui Fidel Castro. După retragerea acestuia, fratele său, Raul Castro, a ridicat această interdicţie.
India interzice orice gadget care a fost produs în China, deoarece toate aparatele sunt considerate spion şi ameninţă securitatea naţională.
În Marea Britanie televizoarele cu plasmă sunt interzise deoarece consumă prea multă energie şi au emisii ridicate de CO2. Australienii nu au voie să folosească indicatoarele cu laser. Cei care sunt prinşi folosind unul vor fi amendaţi cu 5.000 de dolari.
SURSA: Ibitimes.com