Luna aceasta din revista Evenimentul Istoric afli detalii despre negocierea lui Ceaușescu cu CIA pentru predarea părintelui Calciu-Dumitreasa, citești dezvăluirile unui istoric rus despre revoluția din Decembrie 1989, execuția lui Ceaușescu și preluarea puterii de către Iliescu sau descoperi misterul morții lui Aurel Vlaicu.
Evenimentul Istoric nr. 64 este disponibil online pe www.edituradecarte.ro și la punctele de difuzare a presei.
Descoperă pentru cine a negociat Ceaușescu cu CIA predarea părintelui Calciu-Dumitreasa din noul număr Evenimentul Istoric
Preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa s-a născut într-o comună dobrogeană în anul 1921, a fost condamnat politic cu o pedeapsă de 19 ani de închisoare, fiind eliberat în anul 1964, prin decretul de amnistie al deţinuţilor politici. A fost apoi slujitor al bisericii în calitate de preot, a desfăşurat activităţi didactice fiind condamnat apoi la 9 ani de închisoare în anul 1979, probabil tot pe motive politice. Într-o ştire de presă, apărută în aceste zile, se menţionează că în anul 1985 „a fost nevoit să emigreze în Statele Unite ale Americii, unde i s-a acordat cetăţenia de onoare”.
Conducerea C.I.A. a cerut ca în termen de 48 de ore, preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa să plece din România pentru a se stabili în SUA. În telegrama primită, i se comunicase lui Ceaușescu că în caz de refuz, relaţiile de cooperare între C.I.A. şi Departamentul de Securitate, se vor deteriora, întreaga răspundere revenind României.
Care a fost răspunsul lui Nicolae Ceaușescu cu privire la predarea perotului și pe cine voia în schimbul acestuia de la americani, aflați în articolul pe larg din revista Evenimentul Istoric, acum la punctele de difuzare a presei și online pe www.edituradecarte.ro
Află dezvăluirile unui istoric rus despre revoluția din Decembrie 1989, execuția lui Ceaușescu și preluarea puterii de către Iliescu
În urmă cu mai bine de 30 de ani, în decembrie 1989, odată cu victoria revoluției din România și cu execuția liderului său, Nicolae Ceaușescu, dominația necondiționată a regimurilor socialiste din Europa de Est a luat sfârșit.
De ce însă, spre deosebire de RDG, Bulgaria, Ungaria și Polonia, tranziția către forme democratice de dezvoltare în România a fost însoțită de moartea a peste o mie de oameni și de ce a fost nevoie de execuția șefului statului?
Istoricul rus Alexander Stykalin oferă explicații inedite și face dezvăluiri intrigante despre revoluția din decembrie 1989, execuția lui Ceaușescu și rolul lui Iliescu pe care le puteți citi în noul număr Evenimentul Istoric.
Dezleagă misterul morții lui Aurel Vlaicu
În istoria aeronauticii româneşti, inginerul aviator Aurel Vlaicu ocupă un loc special. A fost singurul dintre ctitorii aviaţiei române, care a rezolvat complet problema zborului mecanic în graniţele ţării noastre, realizată cu avionul conceput şi construit de el, a cărui originalitate nu poate fi contestată.
Originalitatea de netăgăduit şi evidentă a aparatelor sale de zbor pe care le-a proiectat şi construit în Bucureşti, îl clasează incontestabil între marii inventatori de la începutul sec. al XX-lea, pentru că nu există nicio asemănare între avionele sale şi aparatele de zbor tip Wright, biplanul Farman, monoplanele lui Santos Dumont sau a lui Bleriot, sau oricare alt avion străin de la începutul veacului trecut. Pionierul aviaţiei naţionale şi mondiale, a fost în acelaşi timp şi primul aviator al Armatei române. Din nefericire, a plecat în zborul spre infinit la vârsta de 31 de ani.
Află detaliu cu detaliu informații despre cum s-a desfășurat ultimul zbor al lui Vlaicu și care a fost cauza prăbușirii din paginile revistei Evenimentul Istoric, acum la chioșcuri sau prin comanda online direct pe www.edituradecarte.ro.
Pentru toți cititorii interesați și pasionați de istorie, Evenimentul Istoric a lansat și canalul de youtube cu același numele pe care îl găsiți aici, canal pe care puteți urmări materiale video la fel de interesante ca cele prezentate în paginile revistei.
Dacă vrei să colecționezi Evenimentul Istoric, te invităm să te abonezi! Poți opta pentru un abonament în varianta print sau poți să te bucuri de versiunea online a revistei, direct pe tableta, computerul sau telefonul tău.