Sistemul de operare Linux are o cotă insignifiantă pe calculatoarele personale, este destul de bine reprezentat pe servere şi nu are niciun rival atunci când vine vorba de supercomputere.
Linux, sistemul de operare lansat în anul 1991 de finlandezul Linus Benedict Torvalds, nu a prins atât de bine la public precum sistemul de operare lansat de Microsoft. Linux are, în prezent, o cotă de piaţă pe desktopuri, la nivel mondial, între 1 şi 5% , în funcţie de compania care a efectuat măsurătoarea, în timp ce Windows are în jur de 85%.
Linux este însă peste Microsoft Windows atunci când vine vorba de supercomputere. Din top 500 cele mai puternice supercomputere din lume, 457 rulează sistemul de operare Linux, ceea ce înseamnă o cotă de piaţă de 91,4%. Următorul sistem de operare este Unix care se găseşte pe 30 de supercomputere, adică o cotă de piaţă de 6%. 11 supercomputere folosesc mai multe sisteme de operare (2,2%), iar Open Solaris (Oracle), BSD (Berkeley Software Design) şi Windows sunt instalate pe câte un supercomputer.
Linux rulează pe cel mai puternic supercomputer din lume
The "K computer" este cel mai performant supercomputer din lume. Acesta a fost dezvoltat de Fujitsu pentru Institutul RIKEN din Kobe şi are o putere de calcul de 10 petaflopi adică 10 milioane de miliarde de operaţiuni pe secundă sau puterea a peste un million de calculatoare de tip desktop. Supercomuterul "K" este în plină dezvoltare, urmând a deveni complet operaţional în luna noiembrie a anului viitor.
Un supercomputer este compus din mai multe procesoare care accesează aceeaşi memorie centrală şi care funcţionează concomitent şi coordonat, astfel încât să poată atinge o mare performanţă totală de calcul. Supercomputerele se utilizează la numeroase modelări şi simulări, în special în biologie, chimie, geologie, inginerie aerospaţială, medicină, meteorologie, fizică cuantică, matematică, criptografie şi tehnică militară.