Deşi criza economică afectează întreaga planetă, iar numărul oamenilor care au murit din cauza foametei în ţările din lumea a treia a fost în creştere, achiziţiile de armament au rămas la un nivel important anul trecut.
Totuşi, criza economică globală a afectat serios achiziţiile de armament din 2010, potrivit unui studiu citat de New York Times.
Astfel, vânzările totale de arme, pe plan global, au ajuns la 40,4 miliarde dolari, cu 38% mai puţin decât în 2009, când s-au înregistrat vânzări de 65,2 miliarde dolari. Suma înregistrată este cea mai mică din 2003 încoace.
Aşa cum era de aşteptat, SUA şi-au menţinut poziţia de lider, vânzând armament de 21,3 miliarde dolari, sau 52,7% din total, o mică scădere faţă de 2009, când suma a fost 22,6 miliarde dolari. Pe locul doi a urmat Rusia, cu vânzări de 7,8 miliarde dolari, sau 19,3% din întreaga piaţă. În 2009 suma a fost semnificativ mai mare, de 12,8 miliarde dolari. Pe următoarele poziţii urmează ţări precum Franţa, Marea Britanie, China, Germania şi Italia.
Ţările emergente continuă să fie ţinta primară ale companiilor internaţionale care se ocupă de vânzările de armament, potrivit studiului efectuat de Congressional Research Service, o divizie a Bibliotecii Congresului SUA.
Astfel, afacerile încheiate de ţările emergente în acest sector au fost de 30,7 miliarde dolari, sau 76,2% din total. Suma este semnificativ mai mică decât cele 49,8 miliarde dolari din 2009.
Lider pe acest segment este India, cu tranzacţii de 5,8 miliarde dolari. Pe locul doi urmază Taiwan, cu 2,7 miliarde dolari, şi Arabia Saudită cu 2,2 miliarde dolari. Alte jucători importanţi pe acest domeniu sunt Egipt, Israel, Algeria, Siria, Coreea de Sud, Singapore şi Iordania.