Victoria miliardarului populist Donald Trump la prezidenţialele din SUA, votul britanicilor pentru Brexit şi ascensiunea partidelor de extremă dreapta în Europa au provocat o renaştere a interesului pentru agitaţii ani '30 ai secolului trecut, punându-se întrebarea dacă se poate face o paralelă cu epoca actuală, o problemă asupra căruia istoricii sunt însă divizaţi, notează AFP.
“Epocile nu sunt aceleaşi, niciodată nu este la fel, însă reacţiile sunt aceleaşi”, consideră istoricul francez Pascal Blanchard, coautor al eseului “Anii 30 au revenit”. „Traversăm o perioadă de cataclism”, susţine însă britanicul Simon Schama, profesor la Universitatea Columbia, neezitând să compare victoria lui Donald Trump cu ascensiunea lui Adolf Hitler, ajuns la putere prin intermediul urnelor.
Fără a merge atât de departe, unii istorici scot totuşi în evidenţă similitudini între cele două epoci. Turbulenţele economice declanşate de criza 'subprime' în SUA în 2008 fac ecou Marii Crize din 1930, provocată de crahul bursier din 1929. Descurajaţi, porniţi împotriva elitelor financiare şi politice, muncitorii săraci şi şomerii se temeau în acele vremuri pentru viitorul copiilor lor. Evreii şi străinii erau stigmatizaţi, se răspândea nostalgia după un trecut idealizat, alături de o teamă difuză de duşmanul atât din interiorul, cât şi din afara graniţelor. Pe atunci, ameninţarea era comunismul, în prezent, este islamul radical.
Anii '30 ai secolului trecut au fost marcaţi de înflorirea schimburilor internaţionale, dezvoltarea transporturilor maritime şi aeriene, producţia de masă, filme produse la Hollywood, toate acestea dând impresia unui timp care se accelerează şi a unui spaţiu care se restrânge.
Pascal Blanchard vede în acest deceniu tragic 'un început de globalizare' care a generat frici culturale şi economice apropiate celor de astăzi. Pentru istoricul britanic Antony Beevor, această comparaţie nu se justifică însă. 'Este prea comod pentru alarmişti să cedeze tentaţiei unor paralele istorice facile', scrie el într-o analiză.
Britanicul Ian Kershaw, cunoscut pentru lucrările sale despre Adolf Hitler, mărturiseşte că cercetările sale, în curs de publicare, despre Europa anilor 1914-1949 'fac pielea de găină'. Un exemplu este Austria, unde extrema dreaptă ar putea câştiga alegerile prezidenţiale pe 4 decembrie.
„Nu cred însă că ne vom întoarce la perioada neagră a anilor 1930, pentru că există tot atâtea mari diferenţe câte similitudini superficiale”, a declarat Kershaw pentru AFP, explicând că diferenţa majoră o constituie rolul Germaniei, percepută astăzi drept port-drapelul valorilor democratice în lume şi cheia de boltă a Uniunii Europene.