Presa internaţională relatează despre remanierea guvernamentală din România, o „ţară ţinută la perfuzii de FMI”, evocând posibilele consecinţe ale acestei măsuri asupra acordului Fondul Monetar Internaţional.
Guvernul nepopular al României era agitat joi, după ce premierul a demis cinci miniştri, iar cel al Economiei a afirmat că vrea de asemenea să renunţe la funcţie, relatează agenţia Associated Press. Ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, cel care a avut un rol-cheie în negocierile cu FMI, a criticat demiterea sa ca fiind motivată politic.
Instabilitatea politică a afectat România în ultimul an înaintea alegerilor prezidenţiale, câştigate de Traian Băsescu, notează AP, amintind că Guvernul anterior al lui Emil Boc a căzut anul trecut, ceea ce a dus la suspendarea temporară a acordului cu Fondul Monetar Internaţional.
Bloomberg menţionează la rândul său că premierul Boc îi remaniază pe ministrul de Finanţe şi cel al Economiei, în condiţiile în care se confruntă cu o moţiune de cenzură după creşterea taxelor şi reducerea salariilor funcţionarilor publici, pentru a primi ajutor internaţional.
Boc a anunţat joi o importantă remaniere guvernamentală, incluzând portofoliile Economiei şi Finanţelor, pe fondul crizei economice persistente, în această ţară ţinută la perfuzii de FMI, comentează Agenţia France-Presse. Noii miniştri propuşi sunt în mare parte necunoscuţi pe scena politică, însă potrivit premierului, aceste măsuri vor permite României să accelereze creşterea economică.
Analiştii se tem însă că plecarea ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu, un independent, va complica negocierile cu FMI pentru eliberarea următoarelor tranşe ale ajutorului crucial de 20 de miliarde de euro acordat de Fond, Uniunea Europeană şi Banca Mondială, precizează AFP.
Agenţia Reuters scrie că remanierea guvernamentală este menită să reducă nemulţumirea opiniei publice, în timp ce analiştii cred că această măsură nu va pune în pericol acordul cu FMI.
Demiterea lui Vlădescu era aşteptată de observatori, după ce Boc l-a criticat în iulie pentru că a spus că România ar trebui să treacă la un sistem progresiv de taxare din 2011, subliniază Reuters.
Conform premierului, cei şase noi miniştri nominalizaţi sunt parlamentari şi au fost aleşi pentru expertiza lor profesională, notează agenţia China Nouă.
Opoziţia social-democrată a denunţat însă această remaniere şi a afirmat că va continua să ceară demisia întregului Cabinet al lui Emil Boc, informează postul de radio Voice of Russia.
SURSA: Mediafax