Peste câţiva ani, deşeurile electronice vor fi mai numeroase în Africa decât în Europa. Un studiu recent trage un semnal de alarmă asupra cantităţii de astfel de deşeuri în continuă creştere pe continentul african, informează sâmbătă site-ul MaxiSciences.
Studiul, realizat în cadrul programului de aplicare în Africa a convenţiei de la Basel, ‘arată că Africa va produce mai multe deşeuri electronice decât Europa în 2017’, a declarat Katharina Kummer Peiry, secretar executiv al Convenţiei de la Basel din 1989 privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, cu ocazia unei conferinţe de presă la Nairobi.
Declaraţia a fost făcută cu ocazia unui colocviu despre gestionarea deşeurilor electronice pe continent, organizat la sediul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUE) din Nairobi. Mărirea cantităţii de astfel de deşeuri se datorează ‘creşterii demografice’ şi unei rate de pătrundere a acestor produse din ce în ce mai mare. ‘Un număr tot mai mare de persoane au acces la aceste produse în Africa’, a relevat Miranda Amachree, de la Agenţia naţională din Nigeria care se ocupă de aplicarea normelor şi regulilor legate de protecţia mediului. Raportul citat la acest colocviu arată că se observă o creştere spectaculoasă, de zece ori mai mare în cursul ultimilor zece ani, a utilizării echipamentelor electrice şi electronice, în special a calculatoarelor şi a telefoanelor mobile. Se impun eforturi importante pentru gestionarea acestei creşteri a deşeurilor electronice. ‘Africa va trebui să aplice o reciclare mult mai atentă pentru a se asigura că metalele preţioase sunt extrase aşa cum trebuie, de exemplu, din telefoanele mobile’, a declarat Kummer Peiry. S-ar putea chiar profita de pe urma reciclării acestor deşeuri, prin vânzarea acestor metale.
Sursa: Agerpres
Deşeurile electronice vor fi în curând mai numeroase în Africa decât în Europa
17 martie 2012, 17:51
Ultima modificare în 17 martie 2012, 19:51
Peste câţiva ani, deşeurile electronice vor fi mai numeroase în Africa decât în Europa. Un studiu recent trage un semnal de alarmă asupra cantităţii de astfel de deşeuri în continuă creştere pe continentul african, informează site-ul MaxiSciences.
Etichete: africa,
electronice,
europa,
reciclare
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook