GLUMĂ PROASTĂ? Africanii, invitaţi de un ONG să doneze radiatoare „sărmanilor” de norvegieni

Cei mai săraci sunt invitaţi să îi ajute pe cei mai bogaţi: africanii sunt invitaţi să doneze radiatoare pentru a veni în ajutorul copiilor din Norvegia care trăiesc în condiţii meteorologice cu vânt rece însoţit de zăpadă. Invitaţia a fost lansată într-o înregistrare video filmată în Africa de Sud şi are drept scop să răstoarne stereotipurile, potrivit canalului internaţional de televiziune France 24.

Cântecul "We Are the World", compus de Michael Jackson şi Lionel Richie şi înregistrat de grupul ”USA for Africa” în 1985 pentru strângerea de fonduri necesare combaterii foametei în Etiopia, a fost adaptat cu ocazia iniţiativei unei organizaţii studenţeşti norvegiene. El a fost vizionat de aproape 440.000 de ori pe YouTube în cinci zile.

”Oamenii nu-i ignoră pe cei care mor de foame, de ce ar trebui să-i ignorăm pe cei care suferă de frig ?”, a declarat rapperul sud-african Breezy V, purtător de cuvânt al operaţiunii ”Africa for Norway”, după ce a văzut imaginile impresionante cu vânt rece însoţit de zăpadă.

”În Norvegia îngheaţă copii. Există destulă căldură pentru Norvegia dacă africanii o împart /…/ Să le trimitem radiatoarele noastre”, cântă corul Radi-Aid, o aluzie la Band Aid, un alt grup format în 1984 pentru a veni în ajutorul victimelor foametei din Etiopia. Arătând imagini cu radiatoare încărcate pe vehicule descoperite africane cu destinaţia către foarte bogata Norvegie, site-ul www.africafornorway.no propune să se reflecteze asupra stereotipurilor de asistat aplicate Africii.

”Africa nu trebuie să fie doar ceva căreia oamenii îi donează sau pe care ei o abandonează”, a subliniat Fondul de ajutor internaţional al studenţilor şi universitarilor norvegieni /Saih/, aflat la originea operaţiunii, făcând apel la ”schimbarea explicaţiilor simpliste formulate pentru problemele Africii”.

"Adevărul este că există numeroase evoluţii pozitive în ţările africane şi noi vrem ca ele să fie cunoscute”, au explicat studenţii norvegieni.
Sursa: Agerpres