Agenția Europeană a Medicamentului avertizează! Vaccinul care nu oferă protecție împotriva tulpinii Delta

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) avertizează cu privire la acest tip de vaccin. Potrivit oamenilor de știință, acest tip de vaccin nu oferă protecție împotriva tulpinii indiene, redenumită recent tulpina Delta.

Agenția Europeană a Medicamentului avertizează! Vaccinul care nu oferă protecție împotriva tulpinii Delta

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) spune că vaccinul care necesită o singură doză nu asigură protecție împotriva tulpinii Delta. În același timp, Agenția îndeamnă statele membre ale Uniunii Europene să își accelereze programul vaccinării, notează France Presse.

”Date preliminare sugerează că două doze de vaccin împotriva covid-19 (…) sunt necesare în vederea furnizării unei protecţii adecvate împotriva variantei delta”, anunţă într-un comunicat EMA.

Potrivit Agenției Europene a Medicamentului, este important să se respecte programul vaccinării pentru a beneficia de cel mai înalt nivel de protecție.

”Respectarea programului vaccinării recomandat este indispensabilă în vederea beneficierii de cel mai înalt nivel de protecţie”, precizează sursa anterior citată.

Varianta Delta se va transmite rapid

Varianta Delta a coronavirusului va reprezenta 90% din cazurile de COVID-19 până la sfârşitul lunii august, a estimat într-un comunicat Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

Cu toate acestea, potrivit ECDC, în peste zece ţări ale Uniunii Europene, circa 30% dintre persoanele cu vârsta peste 80 de ani nu au finalizat încă programul de vaccinare recomandat.

„Este esenţial ca statele să îşi accelereze programul propriu de vaccinare, inclusiv administrarea de doze secundare atunci când acest lucru este recomandat şi, de asemenea, să completeze lacunele şi să frâneze, cât de repede posibil, oportunităţile de apariţie a variantelor”, a subliniat EMA.

Autoritatea europeană cu rol de reglementare recomandă administrarea a două doze în cazul vaccinurilor Comirnaty (Pfizer), Spikevax (Moderna) şi Vaxzevria (AstraZeneca).

Sursă foto: Dreamstime