Agenţia Europeană a Medicamentului, cu aproape 900 de angajaţi, supervizează siguranţa medicamentelor vândute în Uniunea Europeană, o piaţă de peste 500 de milioane de consumatori. După ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, UE ar urma să mute sediul EMA în altă ţară membră.

Pe lista ţărilor interesate să găzduiască EMA se numără România, Finlanda, Danemarca, Suedia, Spania, Franţa, Italia, Irlanda şi Polonia.

Pe lângă aspectele care ţin de prestigiu, există şi avantaje economice pentru oraşele care vor găzdui agenţii europene precum EMA. Angajaţii sunt plătiţi de UE, nu de oraşul gazdă, care profită de pe urma chiriilor percepute pentru spaţiile de birouri necesare pentru astfel de agenţii. În plus, există beneficii şi pentru afacerile locale de genul organizatori de conferinţe sau hoteluri.

Guido Rasi se teme că mutarea ar putea afecta activitatea instituţiei, dacă nu este realizată cu mare atenţie.

Miza nu este doar procesul de aprobare al medicamentelor din Uniunea Europeană, care este vital pentru companii, ci şi siguranţa publică, deoarece autorităţile de reglementare ar putea reacţiona cu întârziere la problema efectelor secundare sau a calităţii medicamentelor.

‘Cea mai mare temere este să se întâmple ceva exact în timpul fazei de tranziţie – ceea ce ar reprezenta într-adevăr un pericol pentru sănătatea publică’, a afirmat Rasi, într-un interviu acordat Reuters.

Decizia de relocare a EMA până la ieşirea Marii Britanii din UE – prevăzută în martie 2019 – va fi luată de politicieni şi ar putea agrava problemele.

‘În cel mai grav scenariu, decizia se va lua în ultima clipă’, a avertizat directorul executiv al Agenţiei Europene a Medicamentului.

EMA este cel mai mare organism al UE găzduit de Marea Britanie şi a avut sediul la Londra încă de la înfiinţarea sa, în 1995. Cu un buget anual de 322 de milioane de euro, EMA atrage la întâlnirile sale anuale 36.000 de experţi.

 

Decizia relocării va fi luată în cadrul unei reuniuni a Consiliului European, de către şefii de stat din UE.

‘Pot doar să mă uit la calendar şi să văd când va fi o reuniune şi sper că va avea loc foarte curând. Ştiu că în iunie va avea loc o întâlnire a Consiliului European, deci cu siguranţă există posibilitatea unei decizii rapide’, a declarat Rasi.

Din cauza incertitudinilor legate de Brexit, o parte dintre angajaţii de bază au părăsit Agenţia Europeană a Medicamentului şi este dificil de găsit noi recruţi, în timp ce numărul cererilor pentru programele de training a scăzut la 700 anul acesta, faţă de 2.000 în mod obişnuit.

Luna trecută, Guvernul României a anunţat că îşi va depune candidatura pentru găzduirea la Bucureşti a Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) şi şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu autorităţile pentru realizarea acestui obiectiv. AGERPRES