Consumul global de petrol va creşte cu 1,1 milioane de barili pe zi, respectiv cu 1,2%, la 92 milioane de barili pe zi, potrivit unui raport lunar al IEA.
Estimarea este cu 100.000 de barili pe zi mai mică decât cea publicată cu o lună în urmă, relatează Bloomberg, citat de mediafax.ro.
"Toată lumea ştie că oferta creşte mai mult decât cererea, iar percepţia generală este că preţurile vor scădea", a declarat Bjarne Schieldrop, analist şef la compania SEB în Oslo.
Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a scăzut cu circa 4% în acest an, fiind tranzacţionat în prezent la aproape 107 dolari pe baril. Evoluţia negativă a cotaţiilor este provocată de încetinirea creşterii economice în China şi de nivelul ridicat al şomajului în Statele Unite şi Europa.
Datele IEA ţin seama de prognozele FMI, care în luna iulie a redus estimarea de creştere a economiei mondiale pentru anul viitor de la 3,3% la 3,1%.
Potrivit IEA, cererea pentru ţiţeiul livrat de OPEC va scădea anul viitor cu 400.000 de barili pe zi, la 29,4 milioane de barili pe zi, din cauza creşterii producţiei altor ţări, cum ar fi Statele Unite şi Canada, care este mai mare decât creşterea consumului mondial de petrol. SURSA: mediafax.ro