Cifra de afaceri, nivelul profitabilității și mai ales analizele de risc oferă indicii clare cu privire la siguranța unei agenții de turism. Capital a intrat în posesia unor evaluări de acest tip și am aflat astfel, care sunt companiile din domeniu considerate de instituțiile financiare ca având cel mai mic risc.
Cel mai bine clasată din acest punct de vedere este compania „crescută” de omul de afaceri, Dragos Anastasiu. În anul 2018, Touring Europa Bus, din care fac parte și agențiile de turism TUI Travel, a avut o cifră de afaceri netă de 116,770,161 ron, un profit de 5,826,365 ron și 300 de angajați.
Conform unui sondaj realizat de Capital printre consumatori, mulți dintre cei care au ales să cumpere vacanțe de la TUI Travel, recunosc că în alegerea lor, cel mai mult a contat figura lui Dragoș Anastasiu. Antreprenorul, care s-a făcut cunoscut în urmă cu mulți ani la emisiunea difuzată de TVR, Arena Leilor, se bucură de o foarte bună imagine pe piață, iar pentru mulți el reprezintă o garanție a calității. Practic încrederea pe care consumatorii o au în Dragoș Anastasiu s-a transferat și la TUI Travel.
„Am fost de multe ori întrebat cum de v-ați ales profesia de antreprenor, dar antreprenoriatul nu-i o profesie, e o stare de spirit. Deci sunt antreprenor în mai multe industrii; în industria turistică, transport, taximetrie, IT, imobiliare și așa mai departe”, a spus Dragoș Anastasiu pentru Capital, care a reușit să transforme în succes aproape orice afacere în care s-a implicat.
O tranzacție surpriză
Touring Europa Bus este evaluată ca având un risc la credit de nivel A2, adică nivel foarte scăzut al riscului, ceea ce înseamnă că această companie, în acest moment, este sigură și profitabilă.
Pe 19 iulie, cel mai mare grup de turism din România, Eurolines, deținut de Dragoș Anastasiu a anunțat că cedează către DER Touristik Group, parte a Grupului german REWE, toate activitățile de turism – turoperare, retail, business travel și incoming – care, în acest moment, se derulează pe trei companii distincte (Touring Europabus, Danubius Travel și Nova Travel). Acest lucru nu înseamnă, însă că antreprenorul nu mai are niciun rol la TUI Travel. Dimpotrivă, compania va evolua și mai mult și va veni cu și mai multe servicii de calitate
Tranzacția, care a fost semnată de cele două grupuri din România și Germania și aprobată și de Consiliul Concurenței, urmează să se materializeze în toamna acestui an. Activitățile de turoperare, retail, business travel și incoming ale Eurolines vor fi transferate de pe companiile Touring Europabus, Danubius Travel și Nova Travel pe firma Travel Brands SA, deținută în acest moment tot de Eurolines. După acest transfer, firma Travel Brands SA va fi preluată de Exim Holding AS cu sediul în Praga, parte a Grupului DER Touristik.