Agenţii de turism sunt pregătiţi să reînceapă sejururile în străinătate. Primele curse programate

Odată cu ieșirea din starea de alertă impusă de pandemia de coronavirus, agenţii de turism sunt pregătiţi să reînceapă de la 15 iunie sejururile în străinătate. În acest context, primele curse charter către destinaţii precum Turcia, Grecia, Egipt sau Tunisia au fost deja programate.

Până atunci însă încearcă să se adapteze la noile condiţii prin excursii în ţară ţinând cont de măsurile de protecţie, igienă şi distanţare impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus pe care să le transmită ulterior turiştilor.

A fost şi cazul unui grup de agenţi de turism care au făcut o vizită de o zi la Sibiu, cu autocarul, drumul fiind parcurs de toţi pasagerii cu măşti de protecţie, aşa cum prevăd măsurile actuale în vigoare.

„Mai sunt câteva zile până ieşim din starea de alertă şi nu putem să ieşim în afara graniţelor ţării şi trebuie să ne rezumăm la turismul intern, aşa cum e cazul şi excursiei noastre de astăzi. Aşteptăm data de 15 iunie, avem deja programate de pe 17 să începem şi turismul extern, cu primele curse către Grecia. Interesant este că oamenii au început să facă deja rezervări, inclusiv pentru turism extern şi sunt foarte mulţi dintre ei care aşteaptă să apară toate veştile din partea oficialităţilor pentru a şti exact cum se va desfăşura totul de pe 15 iunie încolo. Dar lumea vrea să călătorească. Odată cu ieşirea din starea de alertă aşteptăm să vedem care sunt noile reguli, măsuri, să vedem dacă va trebui să mai păstrăm purtarea obligatorie a măştii, sau vor fi alte măsuri ce se vor implementa. Eu nu cred că va fi foarte greu să păstrăm purtarea măştii în interiorul autocarului, spre exemplu, chiar dacă este vorba de mai multe ore de călătorie”, a declarat Cosmin Vasile, destinantion manager Grecia la Hello Hollidays, organizatorul excursiei la Sibiu.

Detaliile pentru primele chartere turistice

Unii agenţi au pus deja la punct detaliile pentru primele chartere turistice de la apariţia crizei noului coronavirus şi anunţă că preţurile vor fi aceleaşi de dinainte de pandemie.

„Au început să apară rezervările, cei care s-au panicat la sfârşitul lui martie şi începutul lui aprilie şi au renunţat şi-au dat seama că nu este totuşi chiar aşa de gravă situaţia şi au început să-şi reactiveze rezervările. Sunt şi rezervări noi, e un trend ascendent, numai că toată lumea parcă aşteaptă să se mişte ceva. Eu cred că trebuie să continue turismul şi cu aceste reguli, nu mi se pare un impediment că trebuie să fim mai atenţi la igienă. Toate hotelurile şi-au impus noile norme, a fost ca un fel de reacreditare în condiţii coronavirus. La hotelurie cu all-inclusive s-au luat măsuri astfel încât să se păstreze dintanţa, nu se mai îmbulzesc turiştii să-şi pună singuri mâncare, îşi aleg şi li se aduce la masă. Eu cred că e un avantaj, eşti mai mult băgat în seamă, eşti mai bine tratat. Turiştii întreabă în ce condiţii se va desfăşura sejurul lor şi e normal să ştie dacă au voie să facă diverse activităţi. La locurile de joacă pentru copii sunt reguli mai stricte, dar în rest consider că turiştii sunt mai răsfăţaţi, pentru că sunt trataţi cu mult mai multă atenţie şi implicare din partea personalului, pentru ca turistul să se simtă în siguranţă. Iar în ceea ce priveşte preţurile, acestea au rămas neschimbate faţă de anul trecut. La noi primele curse vor începe pe 22 iunie, cu Antalya, apoi 24 iunie în Egipt şi 26 iunie, Tunisia”, a declarat Roxana Bacioiu, director al agenţiei de turism Kuşadasi, potrivit agerpres.ro

Ea afirmă că oamenii din turism aşteaptă cu nerăbdare decizii în ceea ce priveşte regulile pentru vacanţele în străinătate, unul dintre impedimente pentru atragerea turiştilor fiind acela că la întoarcere oamenii ar putea fi obligaţi să intre în izolare pentru o anumită perioadă.

„În momentul de faţă turismul s-a schimbat, nu mai este nimic din ceea ce a fost şi trebuie să ne adaptăm din mers, astfel încât să ne reinventăm. În momentul de faţă noi depindem de cei care ne conduc, nu sunt încă hotărâţi să ia măsuri astfel încât să noi putem acţiona. Noi, cei care lucrăm în turism, avem idei, dar nimeni nu ţine cont de ele, asta este problema. În primul rând trebuie să deblocăm această situaţie, să ştim când putem să zburăm, în ce condiţii se va putea ieşi din ţară, dacă oamenii trebuie să stea în carantină când se întorc. Clar asta demoralizează omul şi nu mai vrea să plece. Trebuie să se dea nişte reguli clare să putem să acţionăm şi noi. Incertitudinea este problema la momentul acesta pentru că nu ştim când se va putea pleca din ţară, să se circule aşa cum se făcea înainte de apariţia coronavirusului. În varianta optimistă eu cred că până în toamnă turismul îşi va reveni cât de cât, pentru că lumea o să vadă că nu se întâmplă nimic dacă pleacă în vacanţă. Reacţiile în urma unei vacanţe este cea mai bună variantă de publicitate, aşa a fost tot timpul”, a mai spus Roxana Bacioiu.

Cât va dura criza din turism

„Cât va dura criza din turism? ” este o întrebare care macină întregul sector, iar mulţi oameni din domeniu afirmă că acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de un an. În ceea ce priveşte rezervările early-booking, acestea au fost reprogramate în proporţie de peste 90 la sută.

„Va mai dura câteva luni cu siguranţă până ca turismul să-şi revină. Sezonul acesta este un pic compromis pentru că foarte mulţi oameni care trebuiau să plece în lunile mai şi iunie nu au avut posibilitatea să călătorească. Şi atunci, o mare parte dintre rezervări, chiar 90 de la sută din rezervările tour-operatorilor au fost reprogramate pentru alte date. O să fie un pic înghesuială, cu ghilimele de rigoare, pe lunile august şi septembrie spre început. Dar noi bănuim că într-o lună de zile turiştii nu vor mai avea această frică de a călători şi vor veni din ce în ce mai mulţi în agenţii să-şi facă rezervări. Şi în momentul de faţă se fac rezervări, atât intern, cât şi extern, dar nu în ritmul pe care îl aveam noi înainte, comparând luna iunie de anul acesta cu cea de anul trecut. Toţi tour-operatorii din turism cred că toată această criză va dura cel puţin un an-un an şi jumătate, după care vom reveni la turaţie normală”, a afirmat Florin Popescu, de la Paralela 45 Experience.

Acesta este optimist că atât turiştii cât şi agenţii de turism şi hotelierii se vor adapta noilor reguli.

„Vor fi câteva reguli cu care turiştii cred că vor trebui să se obişnuiască în timp, cum ar fi purtarea măştii chiar şi după data de 15 iunie, în spaţiile închise. Văzusem că bulgarii, spre exemplu, scoseseră această obligativitate, la noi încă se analizează. Vor fi câteva reguli probabil cu care vom convieţui. Dar lucrurile revin uşor-uşor spre normal”, a precizat Popescu.

O nouă normalitate pare să se întrevadă în turism, dar întreaga criză ar putea aduce şi un lucru bun, acela că oamenii ar putea învăţa să convieţuiască cu alte posibile virusuri, este de părere Cristian Anghel de la Map Travel & Events.

„În momentul actual ne limităm până pe 15 iunie la tot ce înseamnă România, respectând măsurile impuse şi încercăm să intrăm într-un normal în ceea ce priveşte turismul intern. Dacă vorbim de spaţii deschise nu este niciun fel de problemă, dar într-un hotel sau alt spaţiu închis s-ar putea să fie mai dificil. Poate recepţia hotelului, spre exemplu nu are destul spaţiu să respecţi distanţa de 1,5 metri între persoane. O adaptare, o nouă normalitate a oamenilor din turism, abia acum o gândim, acum o scriem, să vedem dacă ceea ce a fost înainte se mai aplică, sau trebuie cumva să ne adaptăm la ceea ce urmează de acum încolo. Cred că uşor-uşor ne vom adapta, pe parcurs. Eu sincer nu cred că va mai reveni turismul la ceea ce a fost acum un an. Sau dacă va fi să revină va avea nevoie de cel puţin două sezoane. Sezonul acesta este cumva de probă, iar următorul va fi în funcţie de cum va fi acest sezon. Şi abia apoi ne putem întoarce la ce a fost înainte sau va trebui să ne adaptăm unor alte condiţii. E posibil să fie unele restricţii, spre exemplu, legat de numărul de persoane care să fie într-un loc în care există mai mulţi factori de risc, de la a pune mâna pe orice obiect. Poate că toată nebunia asta va fi un fel de şcoală în care să reuşim să convieţuim cu orice alt virus, pentru că riscul poate exista şi pe viitor. Dar cel puţin doi ani cred că va dura”, a spus el.

Cele mai cautate destinații

În ţară, destinaţiile în aer liber sunt cele mai căutate de turişti, aşa cum este cazul şi Muzeului Astra din Sibiu, cel mai mare complex muzeal în aer liber din România.

„Muzeul Astra s-a pregătit încă de la început să-şi întâmpine vizitatorii în deplină siguranţă respectând întru-totul măsurile de siguranţă. Muzeul este suficient de întins să poată primi simultan până la 2.500 de vizitatori. Vreau să vă spun cu mândrie că da, oamenii sunt dispuşi să vină. Dacă noi am simţit în cele două luni dorul vizitatorilor noştri acelaşi lucru se poate spune şi despre ei, pentru că am depăşit 20.000 de vizitatori din data de 15 aprilie până acum. Pentru perioada mai-iunie înseamnă undeva la o treime din normal, pentru că ne lipseşte foarte mult turismul naţional. Relaxările care s-au făcut până acum au permis doar vizitatorilor din Sibiu sau apropiere să vină. Ne lipseşte mult şi turismul extern. O normalitate probabil că va trebui să o redefinim cu toţii pentru că normalitatea se schimbă pe zi ce trece. Faptul că oamenii au venit chiar şi din Constanţa până aici înseamnă că ne apropiem din ce în ce mai mult de acea normalitate”, a afirmat Mirela Iancu, director marketing cultural la Muzeul Astra din Sibiu.