După ce a ajuns la cel mai mare TVA din Europa și la cea mai mare rată a dobânzii de referință, Ungaria este băgată acum la categoria ''junk''.
Agenţia Standard and Poor’s a coborât cu o treaptă ratingul atribuit datoriei pe termen lung a Ungariei, la BB+, făcând-o să cadă în categoria ”junk”.
S&P a invocat într-un comunicat un ”cadru de politici publice imprevizibile” după decizii ale guvernului ce ”ridică întrebări legate de independenţa instituţiilor de reglementare şi complică mediul în care evoluează investitorii”.
Perspectiva este negativă, ceea ce înseamnă că agenţia consideră că poate încă să scadă acest calificativ, notează AFP, preluată de Agerpres.
S&P este îngrijorată de proiectul de revizuire constituţională ce ar trebui să schimbe organizarea băncii centrale şi a Curţii Constituţionale.
”În urma schimbărilor ce au avut loc în 2010 în procesul de numire a membrilor comitetului de politică monetară a băncii centrale, autorităţile au prezentat foarte recent un proiect de lege despre care noi credem că ar putea să compromită şi mai mult independenţa băncii centrale”, a reamintit S&P.
”În plus, noi suntem de părere că măsurile luate în cursul anului, ce afectează mai multe sectoare de servicii, ar putea împiedica creşterea economica prin reducerea dorinţei băncilor de a împrumuta şi a numărului de întreprinderi ce vor să investească”, a adăugat agenţia.
Guvernul conservator al Ungariei a făcut apel în noiembrie la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional pentru un plan de ajutor, posibilitate respinsă de el până atunci.