Agenția de evaluare financiară Moody’s Investors Service a tăiat marți seară ratingul aferent datoriilor Japoniei, cu o treaptă, de la Aa3 la Aa2, anunță Associated Press. Aceasta este a încă lovitură pe care clubul select al țărilor considerate fără risc (AAA), din care până nu de mult a făcut parte și Japonia, o primește din partea agențiilor de rating.
În ceea ce privește decizia de marți a Moody’s, agenția a spus că a diminuat ratingul Japoniei din cauza deficitului bugetar mare și a datoriei publice în creștere.
Moody’s cotează astfel bondurile Japoniei cu Aa2, nivel care se situează cu trei trepte sub maximul posibil AAA. Agenția notează că perspectiva privind noul rating al Japoniei este stabilă.
Retrogradarea Japoniei de către Moody’s este în linie cu a celorlalte agenții. Atât S&P’s cât și Fitch cotează Japonia cu AA-, de asemenea cu trei trepte sub ratingul lor maxim, de AAA.
În mai, Moody’s a avertizat că ar putea retrograde Japonia după ce a treia cea mai mare economie a lumii a alunecat la loc în recesiune în primul trimestru pe fondul prăbușirii producției și exporturilor ca urmare a cutremurului și tsunamiului devastatoare.
Schimbările frecvente la nivelul administrației au împiedicat guvernul Japoniei să adopte măsuri eficiente pe termen lung în plan economic și fiscal, spune Moody’s. Problemele economice ale țării su fost agravate de dezastrul natural din primăvară și criza nucleară ulterioară.
"Aceste evoluții afectează capacitatea economiei de a atinge o rată de creștere suficient de puternică pentru a reduce în mod constant deficitul bugetar", precizează Moody’s.
Recent, într-o mișcare fără precedent, Standard&Poor’s a tăiat ratingul SUA, cu o treaptă, de la maximul AAA la AA+, din cauza deficitului în creștere și a blocajului politic.
Pe fondul reducerii ratingului Japoniei, bursele asiatice evoluau mixt în sesiunea de miercuri, preponderent pe scădere: indicele nipon Nikkei 225 cobora cu 0,2% sub închiderea de ieri, cel al bursei din Hong Kong pierdea 0,8%, în vreme ce indicii burselor din Singapore, Taiwan și Seul se depreciau cu 0,5-0,6%. Pe o ușoară creștere evoluau indicele bursei din Beijing (plus 0,2%), cel al bursei australiene (0,1%) și bursei din Noua Zeelandă (plus 0,5%).
Și asta după ce marți seară indicii principali de pe Wall Street au închis cu creșteri destul de pronunțate, de 3-4%.