in acest duel, Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului – MLPAT apare ca sustinator indirect al ARAI, acuzand abuzurile constructorilor de locuinte sociale, in timp ce primaria este prinsa la mijloc, de partea cealalta aflandu-se firmele de constructii selectionate pentru a executa locuintele sociale.
Coincidenta sau nu, la numai o saptamana dupa ce ministrul lucrarilor publice si amenajarii teritoriului, Nicolae Noica, a dispus efectuarea unor controale pentru verificarea modului in care s-au cheltuit banii pentru locuintele sociale, presedintele ARAI, Dan Ioan Popp, lanseaza o oferta catre Primaria Capitalei, care vizeaza exact rezolvarea pe baza de parteneriat a acestei probleme. ARAI s-a oferit sa puna la dispozitia primariei baza sa de date pentru organizarea licitatiilor in scopul achizitionarii de catre primarii a unor locuinte sociale gata construite, la preturi mai mici decat cele noi.
La sfarsitul saptamanii trecute, reprezentantii Departamentului Patrimoniului Imobiliar si ai Directiei Generale de Administrare a Fondului Imobiliar au fost convocati la primarul general Viorel Lis si, apoi, la prefectul municipiului Bucuresti pentru a analiza si a discuta problema locuintelor sociale. Desi concluziile discutiilor nu au fost facute publice, surse din Consiliul Local al Capitalei sustin ca decizia ce se va adopta va fi una politica.
Explicatia pentru aceasta afirmatie este deplin justificata. Banii pe care primaria ii cheltuieste pentru achizitionarea sau construirea locuintelor sociale trebuie sa ajunga intr-o directie bine stabilita. Sursele din consiliul local considera ca, daca ARAI dispune de sustinerea politica necesara, agentiile imobiliare vor reusi sa vanda catre primarie o parte din locuintele sociale pe care aceasta le achizitioneaza. Varianta propusa de ARAI este sustinuta atat de situatia dezastruoasa din constructii, cat si de foamea de bani a agentiilor imobiliare, care inregistreaza cel mai redus volum al tranzactiilor din ultimii sase ani. Desi cererea de locuinte sociale este de peste 60.000, primaria nu reuseste sa construiasca anual mai mult de 1200 – 1500 locuinte. Cauzele au fost depistate de MLPAT si mediatizate prin ministrul Nicolae Noica: sumele cheltuite de primarii se ridica la peste 400 milioane de lei pentru un apartament. Nicolae Noica a apreciat ca preturile practicate de firmele de constructii selectate de primarii sunt mult mai mari decat cele la care spera sa construiasca Agentia Nationala a Locuintelor, respectiv, 240 milioane de lei pentru un apartament cu trei camere. MLPAT a descoperit, in al doisprezecelea ceas, ca volumul cheltuielilor indirecte pentru constructia de locuinte este, in cele mai multe cazuri, mai mare de 25% din valoarea totala a locuintei. Ministrul Noica apreciaza ca volumul cheltuielilor indirecte trebuie sa reprezinte cel mult 10-11% din cheltuielile totale.
Dar cea mai mare parte a societatilor de constructii apeleaza la credite cu dobanzi de 50 – 80% pentru a putea continua lucrarile pe care primariile nu le platesc la timp, iar conservarea lor pentru numai doua saptamani inseamna o crestere a cheltuielilor cu 3-4 procente.
in aceste conditii, oferta ARAI pare mai mult decat rentabila pentru bugetul mai mult decat sarac al Primariei Capitalei. Agentiile imobiliare bucurestene sustin ca aproximativ 20% din locuintele din Capitala sunt nelocuite. Dintre acestea, pentru mai mult de 15.000 de apartamente, proprietarii solicita preturi cuprinse intre 180 si 260 de milioane, adica mult mai putin decat pretul la care spera sa construiasca ANL. Achizitionarea prin licitatie a unor apartamente aflate in baza de date a ARAI ar insemna pentru primarie atat cresterea numarului de locuinte sociale pe care le administreaza, cat si posibilitatea de a finanta alte lucrari.
Pe de alta parte, insa primaria ar trebui sa renunte la colaborarea cu o parte din firmele de constructii cu care are contractata executarea locuintelor sociale. Dar antreprenorii de constructii care au prins astfel de contracte vor face, cu siguranta, presiuni la nivelul clasei politice pentru a-si pastra contractele mai mult sau mai putin rentabile pentru primarie, aceleasi contracte pe care le incrimineaza Nicolae Noica. Ceea ce inseamna ca este posibil ca propunerea ARAI sa nu se finalizeze decat partial.
Agentiile imobiliare intra in competitie cu constructorii
19 august 1999, 12:00
Ultima modificare în 19 august 1999, 15:00
in acest duel, Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului - MLPAT apare ca sustinator indirect al ARAI, acuzand abuzurile constructorilor de locuinte sociale, in timp ce primaria este prinsa la mijloc, de partea cealalta aflandu-se firmele de constructii selectionate pentru a executa locuintele sociale.Coincidenta sau nu, la numai o saptamana dupa ce ministrul lucrarilor publice si amenajarii teritoriului, Nicolae Noica, a dispus efectuarea unor controale pentru verificarea modului
Etichete: arai,
arhiva
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook