Concret, fiecare consumator are un contract cu furnizorul de agent termic în regim centralizat, iar în acel contract este prevăzută şi o temperatură medie a încăperilor astfel încălzite. Această temperatură trebuie să nu scadă niciodată cu mai mult de două grade faţă de nivelul stabilit prin contract, a precizat ANRE, la solicitarea MEDIAFAX.

În ceea ce priveşte apa caldă de consum, furnizorul în regim centralizat trebuie să asigure, la punctul de delimitare/separare a instalatiilor, „o temperatură cuprinsă în intervalul 55-60°C, cu menţinerea constantă a temperaturii indiferent de consumul instantaneu de apă caldă de consum”. Temperatura medie a apei calde de consum din luna de facturare „nu trebuie să aibă, la punctul de delimitare/separare a instalaţiilor, o abatere mai mare de -5 grade Celsius”, a mai precizat ANRE.

„În conformitate cu Regulamentul-Cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică aprobat prin Ordinul ANRSC nr. 91/2007, energia termică furnizată utilizatorilor prin sistemele de alimentare centralizată cu energie termică trebuie sa respecte, în punctele de delimitare/separare a instalaţiilor, parametrii tehnologici şi programele de furnizare stabilite în contractele de furnizare şi cerinţele standardelor de performanţă. Conţinutul contractului de furnizare a energiei termice se convine între părţile contractante, cu respectarea prevederilor Regulamentului-Cadru, având la bază Contractul-Cadru elaborat şi aprobat de autoritatea de reglementare competentă”, a transmis ANRE.

În cazul agentului termic pentru încălzire, „distribuţia energiei termice se realizează corespunzător condiţiilor climatice şi temperaturilor interioare necesare în încăperile construcţiilor, ţinând seama de regimul de utilizare orar. Reglarea cantităţii de energie termică pentru încălzire se face pe baza diagramei de reglaj. Diagrama de reglaj stabileşte temperatura agentului termic pe conducta de tur şi retur pentru un debit variabil al agentului termic, astfel încât utilizatorul să beneficieze de cantitatea de căldură necesară asigurării confortului termic”.

Alegerea modului de reglare se face în funcţie de sistemul de alimentare cu energie termică, agentul termic utilizat, tipul instalaţiilor interioare şi categoria construcţiei încălzite.

 

„Pe perioada furnizării energiei termice pentru încălzire, distribuitorii au obligaţia reglării parametrilor agentului termic pentru încălzire, astfel încât abaterea de la diagrama de reglaj să fie de maximum -2 grade Celsius. În conformitate cu prevederile Contractului-Cadru de furnizare a energiei termice aprobat prin Ordinul ANRSC nr. 483/2008, furnizorul are dreptul să limiteze furnizarea agentului termic de încălzire pentru neplată, cu condiţia asigurării unei temperaturi de 12°C în spaţiile cu destinaţie de locuinţă”, a menţionat ANRE.

În cazul agentului termic pentru prepararea apei calde de consum, ANRE a menţionat: „În conformitate cu prevederile Contractului-Cadru de furnizare a energiei termice aprobat prin Ordinul ANRSC nr. 483/2008, furnizorul trebuie să furnizeze apa caldă de consum asigurând la punctul de delimitare/separare a instalaţiilor o temperatură cuprinsă în intervalul 55-60°C, cu menţinerea constantă a temperaturii indiferent de consumul instantaneu de apă caldă de consum. Temperatura medie a apei calde de consum din luna de facturare nu trebuie să aibă, la punctul de delimitare/separare a instalaţiilor, o abatere mai mare de -5 grade Celsius”.

„În cazul nerespectării de către furnizor a prevederilor contractuale, utilizatorul poate să transmită o sesizare scrisă furnizorului de energie termică. În cazul nesoluţionării problemelor sesizate, utilizatorul se poate adresa autorităţilor administraţiei publice locale sau centrale ori instanţelor judecătoreşti”, a mai precizat ANRE.