În data de 07.01.2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 336.200 de persoane, cetățeni români și străini, dintre care 245.600 de persoane doar pe sensul de ieșire, cu 88.900 de mijloace de transport(atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire), anunță Poliția de Frontieră printr-un comunicat.
Cea mai tranzitată frontieră a fost cea cu Ungaria pe unde, în același interval de timp, au efectuat formalitățile aproximativ 204.500de persoane, precum și 64.200 de mijloace de transport. În ceea ce privește punctele de frontieră, pe sensul de ieșire, cele mai tranzitate au fost Nădlac II, cu aproximativ 95.100 de persoane şi Petea cu 26.300 de persoane.
Aglomerație la punctele de frontieră
Având în vedere că în acest sfârşit de săptămână, mulţi cetăţeni români se întorc în statele Uniunii Europene unde au reşedinţa, aspect ce determină o creştere a valorilor de trafic în mod special pe sensul de ieşire din ţară, la nivelul Poliţiei de Frontieră au fost dispuse măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere, atât de suplimentare a personalului, cât şi a arterelor de control.
Formalităţile de frontieră la ieşirea din România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
Întrucât cele mai tranzitate puncte de trecere de la graniţa cu Ungaria sunt PTF Nădlac II şi PTF Petea, în continuare recomandăm cetăţenilor români utilizarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional şi consultarea aplicaţiei Trafic on-line care poate fi accesată la adresa https://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
În ceea ce priveşte cetăţenii ucraineni, în ultimele 24 de ore au intrat în ţară noastră 6.192 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 07.01.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.263.251 cetăţeni ucraineni.
Câte fapte ilegale au fost constatate?
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
- 27 de fapte ilegale (9 infracţiuni şi 18 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- bunuri ridicate în vedere confiscării, în valoare de aproximativ 233.500 lei;
valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 10.100 lei; - nu s-a permis intrarea în ţară a 13 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 43 cetăţeni români din diferite motive legale.
Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.