Procentul întreprinzătorilor potenţiali în România a crescut de la 13% în 2007 la 26,8% în 2013, însă doar 10% dintre cei chestionaţi au ajuns să demareze o afacere, a declarat joi Agnes Nagy, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, în cadrul Conferinţei 'Educaţia Financiară: Investiţie în viitorul societăţii'.
'În 2007, în România aveam 13% potenţiali investitori. Deci nimeni nu vroia să îşi înfiinţeze o firmă. Cei mai mulţi declarau că vor să se angajeze la una din cele mai mari companii internaţionale. Acest indicator a ajuns la 26,8% în 2013, dar ajung în faza de a demara efectiv o activitate numai 10%', a precizat oficialul BNR pe baza cercetării intitulate 'Monitorizarea Globală a Antreprenoriatului', demarată în urmă cu 15 ani în mai multe ţări. România a fost cuprinsă în această cercetare abia din 2007. Cercetarea a fost realizată pe populaţia cu vârsta între 18 şi 64 de ani.
'În comparaţie cu ţările din Centrul şi Estul Europei, avem foarte mulţi ca şi potenţiali antreprenori, dar foarte puţini ca întreprinzători în stadiul incipient. Ajung prea puţini din totalul potenţialilor să demareze o astfel de activitate', a mai spus Agnes Nagy.
La caracteristicile socio – demografice ale întreprinzătorului în stadiul incipient, potrivit cercetării, este vorba de 'bărbat, cu vârsta între 25 şi 34 de ani, iar venitul gospodăriei din care provine face parte din acea categorie de 33% cu venituri mari. Ca şi educaţie, are studii post – liceale sau un colegiu terminat', a mai spus oficialul BNR.
Întreprinzătorii consacraţi, cei care au plătit salarii sau alte plăţi mai mult de 3 ani şi jumătate, au ca profil ' bărbat, între 45 şi 54 de ani, venituri tot mari, şi educaţie universitară'.
La nivel de percepţie, 28% dintre români văd oportunităţi, faţă de media de 41% a grupei de ţări din care România face parte, respectiv economii bazate pe eficienţă. 'La teama de eşec suntem la un nivel ridicat, de 46% dintre cei intervievaţi, faţă de media de 33% a economiilor bazate pe eficienţă. Însă spunem că avem cunoştinţe şi abilităţi necesare demarării unei noi afaceri, dar numai 28% cunosc o persoană care a început o afacere în ultimi doi ani. 73% consideră că a demara o afacere este o alegere bună de carieră, dar numai 10% demarează', a explicat Agnes Nagy.
În schimb, 61% dintre cei intervievaţi spun că mass-media este alături de mediul antreprenorial.
În ceea ce priveşte educaţia antreprenorială, pe o scară de la 1 la 5 (unde 5 este cel mai bun nivel), România, comparativ cu celelalte ţări europene, se situează în jumătatea de jos a calificărilor. 'La educaţia în învăţământul superior suntem foarte sus, aproape de 3, dar la mai puţin de jumătate, nu ajungem la 50% din calitate. În învăţământul primar şi secundar, suntem la 2 puncte, deci foarte puţin se învaţă la acest nivel legat de antreprenoriat', a mai spus oficialul BNR.
SURSA: Agerpres